Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În anul 1969 la Buzău a luat ființă Fabrica de sticlă decorativă. Aici se fabricau vestitele Gallé-uri. Buzoian fiind, am „trăit” cu Gallé-uri în casă de când eram elev. I-am cunoscut pe cei de la Stifin la Expoziția românească de la NY, în 1995. Am văzut piesele, am văzut catalogul, dar ceva nu era în regulă. Atunci am stat prima oară de vorbă cu Viorica Tudor, șefa Atelierului de pictură. I-am mărturisit nemulțumirile mele, a fost de acord cu mine, dar erau încă în corsetul vechii mentalități, lucru care făcea ca producția să fie limitată mai mult la piața internă, fără nici o inovație care să facă marfa vandabilă și la export. Respectau catalogul, dar asta însemna doar niște reproduceri de piese originale Gallé și cam atât. I-am spus că voi lua acțiunea de export în America pe cont propriu. Primul drum făcut împreună cu Viorica Tudor și un maistru sticlar suflător la țeavă a fost la Nancy Franța. Acolo s-a născut, a trăit și a murit Émile Gallé. Și tot acolo era Muzeul Școlii Nancy. Sigur, operele lui Émile Gallé, de o frumusețe rară, erau mult mai diverse decât replicile fabricate la Buzău. Al doilea drum, cu o geantă plină cu mostre și câteva cataloage l-am făcut la New York. După o lungă discuție cu proprietarul unei galerii Antique de pe Broadway m-am luminat cum trebuie să arate o reproducere Gallé. De fapt el voia vaze, lămpi și candelabre executate în extraordinara tehnologie a Școlii Nancy. Semnate Gallé, Daum Nancy, Schneider, Muller… Certificatul spunea că piesa respectivă este lucrată în această tehnologie și că nu este o replică a vreunei piese originale. Excelentă strategie. Asta schimba total datele afacerii. Am revenit la Buzău, am dat comanda pentru 40 de piese. Prima condiție a fost să se aprovizioneze cu noi culori aduse din Germania. Să confecționeze matrițele unor piese așa cum mi le-am imaginat eu. După ce pregătirile au fost gata, m-am mutat în fabrică. Am stat lângă suflători, lângă cei care fabricau piesa brută, lângă pictori, care de fapt „pictau” tăind cu acid în sticlă. Eram permanent pe telefon cu America. Când cele 40 de piese au fost gata, toți au recunoscut că este o cu totul altă treabă. Am trimis marfa cu avionul. Nu mai conta cât va costa transportul. Dar a fost un succes deplin. Imediat o altă comandă de 100 de piese. Au intrat în joc și alte galerii. Am bătut toată America. M-am concentrat pe California și Florida. Noi piese, noi culori, noi forme. Să vă dau un exemplu, dragii mei. O piesă emblematică a lui Émile Gallé este o vază mare, rotundă, care are ca model o „horă” de elefanți 3D în jur. Elefantul unu are coada lăsată, iar elefantul doi are trompa lăsată care ține coada celui din față. Și tot așa. Am constatat că piesa nu se vinde. Nu era pe gustul americanilor. Am schimbat. Primul elefant are coada ridicată, iar elefantul doi are trompa ridicată și face legătura. Excelent au spus clienții americani. Optimism. Émile Gallé nu s-a gândit să facă și o lampă cu acest model. Împreună cu Viorica Tudor am desenat noua piesă. Cupola lămpii (veiozei) avea elefanții în relief. Piciorul lămpii era un palmier excelent turnat și pictat. A urmat o mare cerere de seturi vază-veioză!
Dragii mei cu Jurnalul sub braț, continuăm vinerea viitoare cu sănătate, pace și liniște pentru voi. Să aveți un an 2023 cât mai bun! Doamne Ajută!
