Pe întinsul islazului, mioarele stăteau adunate, ciopor, pe sub câte un stejar falnic ori la buza unui râuşor care "fugea" să se întâlnească, mai la vale, cu Oltul. Când baciul a dat să se apropie de ele, mioarele şi-au ridicat capetele, ascultând, după care s-au pornit toate către omul care scotea sunete ce numai pentru ele aveau înţeles. Se buluceau... liniştit, care mai de care să-l atingă, să fie în preajma lui.
Baciului Ion îi străluceau ochii. Stăteam aparte, lângă băciţa Cecilia, şi numai ce-o auzim: "Tare îl mai iubesc pe baciu' animalele. Acu' ceva vreme, când a stat în spital câteva săptămâni, animalele - şi oile, şi câinii, şi măgarul - toate i-au dus dorul. Să fi văzut cum au venit în jurul lui când l-au văzut din nou". Baciul Ion Istrate de la Vlădeni a fost la un capăt de moarte, după ce a încercat să-şi salveze un câine din braţele ursului. Câinele apăra oile de jivină. Om şi animal şi-au unit forţele ca să dovedească intrusul. Baciul a rămas beteag la picior, după întâmplarea aceea. Dar nici o clipă cât a fost în spital nu s-a gândit să renunţe la ciobănit. D'apoi, cum să facă asta, când viaţa lu din asta-i făcută, din munca la stână, din mulsul oilor, din frământatul brânzei... Acum, cât am stat noi de vorbă, oile s-au mai depărtat de baci. El le priveşte depărtându-se, după care scoate din nou sunetul acela, de chemare... Şi întinde o mână. Una dintre mioare îl aude şi se întoarce la mâna lui întinsă, aşa cum ar veni un câine căruia îi întinzi un coltuc de pâine...
Citește și: Isnoave din lada de zestre: Cioarecii și cheptariul lui moș Gheorghe din Șinca Nouă. Cum o fo' pe când se cânta DOINA AMERICII
Lăsăm oile în grija celorlalţi ciobani şi ne întoarcem în "casa" stânii, acolo unde se face brânza. Mai întâi ne interesăm de ustensilele stânii. "Asta e lingura de cheag. E foarte mare. Cu ea amestecăm în lapte. Aici e linia cu care se taie telemeaua în cuburi, ăsta e cuţitul cu care tăiem numai brânză", începe a ne arăta, pe rând, obiectele baciul Ion Istrate din Vlădeni.
"Aici avem hârdăul în care băgăm laptele după ce îl mulgem, ăsta e cazanul de fiert zerul şi asta cujba, care este aragazul ciobanului. A mea are vreo 7-8 ani, dar la stână a fost cujbă de când mă ştiu eu." De cujbă atârnă cazanul cel mare. Braţul ei se roteşte, când e nevoie, aducând vasul deasupra flăcării sau trăgându-l deoparte.
Citește mai departe AICI.
Alte titluri din JURNALUL NAȚIONAL:
Rețeta zilei de miercuri. Covrigi „ca la Rucăr” (rețeta Tuței lu' Mazăre)
Rețeta zilei de miercuri. Balmoș mușcelean sau „fondue roumaine”