Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum, asta poate însemna nu neapărat că ajungem anul acesta, poate anul viitor, poate ne place mai mult să călătorim culinar sau poate pur și simplu imaginația ne ajută de fiecare dată să ajungem în locuri pe care ni le dorim. Dar dacă am merge?
Pentru cei mai puțin familiarizați cu Cipru, ei bine este insula pe care se situează Muntele Olimp, dar este și o țară membră a Uniunii Europene, chiar dacă este împărțită între ciprioți și turci. Și ca să ne facem o imagine mai clară privind influențele locale, ar fi bine să o vedem așa cum este așezată: o insulă în Marea Mediterană, aproximativ 70 km în sudul Turciei și la mică distanță de coastele Orientului Apropiat. Iar până în Egipt mai sunt 500 km.
Potrivit cumvaplace.ro, din punct de vedere istoric, pe insula Cipru sunt rămășițe ce datează din neolitic, adică aproximativ 10,000 aChr. Tot aici sunt unele dintre cele mai vechi fântâni din lume. Zona a fost colonizată de micenienii greci, apoi succesiv a trecut pe la Imperiul Asirian, Egiptul Antic și Persia, după care a intrat în stăpânirea lui Alexandru cel Mare, ulterior a Egiptului Ptolemaic, a fost parte a Imperiului Roman și Bizantin. În epoca mai apropiată, a trecut pe la francezi și venețieni, după care a fost sub ocupație otomană timp de peste trei secole, până în secolul 19. O scurtă perioadă a fost și sub administrație britanică și anexat oficial de Marea Britanie în 1914.
Disputele actuale nu ne preocupă, dar istoria Ciprului este relevantă pentru bogăția culinară pe care o găsim acolo și pentru faptul că se circulă pe partea stângă, o moștenire britanică. Iar una dintre curiozități este faptul că de aici provine cea mai veche etichetă de vin din lume: „Comandaria”. Vinul este recunoscut ca fiind cel mai vechi din lume, datând de aproximativ 5000 de ani, după cum scriu articolele de specialitate.
De la moussaka de inspirație grecească până la kebab-uri cu influență turcă și dulciuri cu infuzie arabă, cum ar fi baklava, fiecare fel de mâncare reflectă moștenirea culturală diversă a insulei. Fructele de mare proaspete, uleiul de măsline și produsele din surse locale formează piatra de temelie a dietei mediteraneene, în timp ce secolele de schimburi culinare cu regiunile învecinate au adăugat profunzime și savoare bucătăriei cipriote.
De asemenea, mâncărurile tradiționale cipriote includ souvlakia (carne la grătar), shaftalia (cârnați la grătar), afella (carne de porc marinată în coriandru), pâine pitta, kolokasi (legume rădăcinoase), miel, anghinare și tocană de iepure (stifado, un fel de stufat).
Citește pe Antena3.ro
Dacă grecii au salata grecească, iar bulgarii au salata bulgărească, ciprioții au „choriatiki”, de obicei cu roșii, castraveți, ceapă, măsline și brânză feta, stropite cu ulei de măsline și asezonate cu ierburi. Salata este servită adesea cu pâine de casă, cu coajă crocantă, alături de carne sau pește la grătar.
Deși mulți cred că Halloumi aparține grecilor, de fapt este o tradiție culinară a Ciprului.
Se gătește simplu la grătar, un halloumi souvlaki, ori în salate sau este servită cu glazură de portocale caramelizată. Poate fi și prăjită în crustă de susan sau cu o glazură delicioasă de miere. Oricum ar fi, acest tip de brânză nu poate fi confundat, este recunoscut de mai toată lumea ca ”brânza care scârțâie în dinți”! Pe insulă este mai bună decât cea ușor cauciucată pe care o aveți la dispoziție în supermarketurile de peste tot, asta e foarte clar. O altă brânză locală este anari, proaspătă și moale, similară cu ricotta, este și aceasta un ingredient de bază în bucătăria cipriotă. Se face din zer rămas din producția de halloumi, dar are o textură cremoasă, ușor sărată.
În tavernele locale veți găsi, cu siguranță, și diverse sosuri servite cu toate tipurile de mese, de la meze, la gustări și feluri principale: humus din năut, tzatziki cu iaurt și castraveți și mărar, tahini din semințe de susan. De altfel, toate arome mediteraneene. Taramasalata, salata de icre ca la greci, aduce o briză de mare, iar talattouri, varianta locală de tzatzkiki cu menta și iaurt, vine cu un strop de răcoare.
Kolokithokeftedes sunt, oricât de complicat ar suna, chiftele de dovlecei amestecați cu ierburi aromatice, brânză și uneori ceapă sau usturoi. Sunt prăjite ușor până devin de un auriu crocant și sunt servite ca aperitive sau meze. De neratat!
Loukaniko sunt cârnații tradiționali ai satului cipriot, din carne de porc, vin roșu, usturoi și un amestec de semințe de coriandru și piper negru, ușor picanți. Îi găsiți în meniul de grătar.
Spanakopita o știm și de la greci, iar ciprioții îndrăgesc teribil aceste foi filo cu umplutură de spanac și feta. Cei care preferă varianta dulce, pot alege portokalopita. Adică o plăcintă cu portocale preparată cu fulgii filo rămași de la spanakopita, de obicei. Și tot la capitolul dulcegării, nu ratați Loukoumi Geroskipou: rahat lokum aromat, acoperit cu zahăr pudră sau nucă de cocos mărunțită, îmbogățit cu aromă de trandafir, căpșuni, mandarine, portocale, mentă, ananas, bergamotă, banane, fistic, lămâie, vanilie, ciocolată și nucă de cocos.
Roscovul cipriot, supranumit „aurul negru”, este un produs de bază în bucătăria tradițională. Este un sirop de roșcove, fără gluten și fără cofeină, ce servește ca îndulcitor natural și un potențiator de aromă. Este considerat produs 100% cipriot.
