Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 7 februarie 1937, petrolierul „Ruth” a ancorat în golful mexican Tampico. Naviga de săptămâni, după ce ridicase ancora pe coastele scandinave, la bord cu doi călători: Leon Troţki şi soţia sa, Natalia Sedova. În timpul călătoriei, revoluţionarul scrisese o carte, „Crimele lui Stalin”, despre procesele politice ce zguduiau Moscova.
Deportat din Uniunea Sovietică în 1929 şi vânat întruna de-atunci de agenţii lui Stalin, Troţki nu s-a grăbit să coboare. A păşit pe ţărm după ce s-a convins că-l întâmpină oameni de încredere. I-a urat bun sosit însuşi Lazaro Cardenas, preşedintele ţării, în fruntea unei mari delegaţii. Soţii Frida Kahlo şi Diego Riviera, membri ai Partidului Comunist mexican, l-au invitat pe Troţki în casa lor din Coyoacan.
În Casa Azul, Casa Albastră din strada Londra, s-a născut pictoriţa Frida Kahlo. Într-o hacienda din Coyoacan, o suburbie a marelui oraş Ciudad de Mexico, îşi stabilise prima rezidenţă şi conchistadorul Hernan Cortez. În timp, Coyoacan devenise urbea artiştilor şi intelighenţiei mexicane. Casa Azul o construise tatăl Fridei, emigrant din Saxonia după căsătoria cu o indigenă. A treia dintre cele patru fete câte au avut şi-a ales să poarte din lungul nume – Magdalena Carmen Frida Kahlo Calderon – doar mijlocul. Frumoasă, inteligentă, talentată, educată şi nonconformistă, la înălţimea harurilor a fost şi nefericirea. I s-a atrofiat, din copilărie, piciorul drept după o poliomielită. Un tramvai, luat în drum spre şcoală, s-a ciocnit cu un autobuz. Adolescenta a scăpat din coliziune cu multiple contuzii şi mutilată pe viaţă. S-a zbătut, între viaţă şi moarte, luni întregi în spital. A fost externată cu grave leziuni ale coloanei vertebrale şi interdicţia de-a face copii. Strigătul acestor dureri şi tragedii va ţâşni toată viaţa din autoportretele sale. Ultimul deceniu de viaţă şi l-a petrecut într-un corset de fier, iar ultimul an, pictând imobilizată la pat, după amputarea unui picior. „Viva la vida!”, trăiască viaţa, şi-a intitulat însă cel din urmă tablou.
Frida Kahlo intrase în Partidul Comunist mexican la 21 de ani. Îşi căuta, ca mulţi adepţi ai internaţionalismului proletar din ţara sa, tocmai identitatea şi viitorul de mexican în metisajul unor culturi străvechi cu tradiţiile conchistadorilor spanioli. În plus, emanciparea feminină şi libertatea artistică. În 1929, s-a căsătorit cu Diego Riviera, celebru deja în mediile artistice europene şi americane. Tatăl ei poreclise perechea „Porumbiţa şi elefantul”: Frida – fragilă şi graţioasă, greoiul Diego – cu două decenii mai vârstnic ca ea.
În Casa Albastră, între proscrisul creator al Armatei Roşii şi pictoriţă s-a înfiripat pasiunea. Troţki împlinise 57 de ani, Frida se apropia de 30. Cu excepţia acelei ultime iubiri, anul 1937 i-a adus exilatului veşti groaznice: în Rusia i-au fost executaţi fratele Aleksandr şi fiul mai mare Serghei sub acuzaţia de...troţkişti. Anii ultimi ai pictoriţei fuseseră bogaţi, de asemenea, în dezamăgiri. Pierduse două sarcini, avea orgoliul zdrobit de relaţia lui Riviera cu una dintre surorile sale şi încercase neîmplinite consolări în heterosexualitate. Nici Frida Kahlo în jurnal, nici Troţki în însemnările sale n-au lăsat mărturii asupra relaţiei lor. Troţki s-a confesat, cerându-şi iertare, tovarăşei sale de viaţă. Confesiunea Fridei e un tablou ce-o înfăţişează în haine de sărbătoare. „Dedic această pictură lui Leon Troţki cu toată dragostea mea”, a scris pe foaia albă ce-o ţine în mână... I-l dăruise la 7 noiembrie 1937, de sărbătoarea Revoluţiei roşii. Între portretele fondatorilor credinţei comuniste, ce i-a ţinut în faţa ochilor până la moarte, pe patul de suferinţă, nu a pus însă şi fotografia lui Troţki. Muzeul Frida Kahlo sau Casa Azul e punct aproape de nelipsit din programul turiştilor ce vizitează metropola mexicană. O parte din opera artistei (tablouri, desene şi fotografii) şi o impresionantă colecţie de artă precolumbiană decorează spaţiul mirific al casei şi grădinii unde au trăit şi pictat Frida Kahlo şi Diego Riviera.
Certându-se cu Riviera, nu din motive personale ci politice, familia Troţki s-a mutat în acelaşi cartier. Vânzându-şi arhiva bibliotecii Harvard, Troţki şi-a cumpărat, în 1939, o casă mare şi neconfortabilă pe strada Viena. A vopsit-o în culoarea revoluţiei, i-a zăbrelit porţile şi ferestrele, a ridicat garduri înalte şi turnuri de pază transformând-o în fortăreaţă. Rivalul lui Stalin în avangarda revoluţiei proletare era aici prizonierul gărzilor sale. Se trezea dimineaţa devreme, hrănea găinile şi iepurii din cuştile aflate în grădină, făcea pe alei câţiva paşi şi lucra cu secretarii şi dactilografele până seara târziu. Pregătea cartea unde voia să-l demaşte pe Stalin. După alt atentat nereuşit, în vara lui 1940, agentul cominternist Ramon Mercader i-a aplicat lovitura mortală cu un piolet de alpinist, după cum a mărturisit generalul Sudoplatov, coordonatorul trupelor de şoc trimise de Stalin să-i ucidă duşmanul.
În Casa Albastră, pe cuvertura albă de dantelă a patului, odihneşte cenuşa Fridei Kahlo într-o urnă sub forma chipului pictoriţei. Cenuşa lui Troţki a fost răspândită printre cactuşi şi flori în grădina Casei Roşii. O stelă cu secera şi ciocanul evocă sfârşitul profetului revoluţiei mondiale.
Citește pe Antena3.ro
În caietele de impresii din Casa Albastră şi Casa Roşie, aproape aceiaşi vizitatori, cu aproape aceleaşi cuvinte, mulţumesc organizatorilor celor două atât de deosebite muzee. Dar Mexicul, spun ghizii lor, e altă lume ...
