x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cele mai frumoase gări. Sinaia

Cele mai frumoase gări. Sinaia

09 Ian 2018   •   18:30
Cele mai frumoase gări. Sinaia
Sursa foto: Picasa 3.0

Orașul-stațiune Sinaia a avut, de-a lungul timpului, nu mai puțin de trei gări. Și cel mai interesant este că părți din toate cele trei clădiri s-au păstrat până în zilele noastre. Primul edificiu a fost inaugurat în 1879 şi includea, printre altele, un salon de primire pentru Principele Carol (înainte de încoronarea sa). În 1911, aproape întreaga clădire a fost demolată, iar pe locul său a fost ridicată o nouă clădire, deschisă tuturor călătorilor. Din prima gară a rămas însă în picioare salonul regal, ca o anexă, ce găzduieşte astăzi o colecţie unicat de machete şi însemne feroviare. A treia gară regală, a lui Carol al II-lea, a fost construită între anii 1937-1938 de către Direcţia Generală CFR. Construcţia este realizată din piatră de Sinaia la exterior și cărămidă la interior. În sala regelui, pereţii sunt lambrisaţi cu lemn de stejar. Clădirea a fost prevăzută cu instalaţie de încălzire şi iluminare electrică. Lângă gară a fost construită remiza pentru locomotivele destinate trenurilor regale. După 30 decembrie 1947, gara regală Sinaia a fost transformată în club sindical, până în 1965.

 

 

×
Subiecte în articol: gari romania sinaia