Expediţia soţilor Marius şi Cătălina Albu, ce reface călătoria imaginară din romanul "Toate pânzele sus", al lui Radu Tudoran, a trecut Bosforul, a traversat Marea Marmara, a intrat în Dardanele, pentru a poposi la Pireu. Este partea cea mai "densă" a expediţiei, presărată cu opriri dese în porturi, în insule. Urmează traversarea Mediteranei şi, cândva, după trecerea prin Gibraltar, marea înfruntare a Atlanticului, în drum spre Ţara de Foc. Vă prezentăm jurnalul de bord al călătoriei, ţinut, pentru cititorii Jurnalului Naţional, de Cătălina Albu. Fără furtuni şi rechini, fără piraţi, primele file ale jurnalului de bord au deocamdată datele unui jurnal de drumeţie, cu observaţii istorice şi gastronomice. Dar expediţia este abia la început, câtă vreme e programată să dureze mai bine de un an. Până când vom primi următoarele file, din Insula Santorini, iubitorii de aventuri au la dispoziţie DVD-ul cu filmul "Toate pânzele sus!", cu revista Jurnalul de Duminică.
Echipajul, format din Marius şi Cătălina Albu, Radu Turta pe post de Martin Stricland, a plecat aşadar din Varna luni, 3 august. N-am ieşit bine din port când Marius constată că motorul nu merge cu viteză. Şi-a luat labele şi ochelarii şi s-a scufundat la elice. Era plină de scoici şi mai agăţase şi câteva sfori din drum. După ce a curăţat elicea, motorul a mers uns.
Am servit băieţilor primul prânz luat pe mare: ciorbă de burtă cumpărată din Varna de la "locanta" de lângă gară. Navigam cu un vânt din sector E.S.E la 12-14 noduri. Spre seară vântul cade, aşa că motorizăm până a doua zi, 4 august. La ora 15:30 intrăm în Bosfor. Vremea e foarte bună, facem poze, filmăm. Am ridicat steagul turcesc la crucetă.
E un privilegiu să vezi Istanbulul de pe canal. Partea asiatică pare mai plină de verdeaţă şi de clădiri elegante, cu un design specific zonei. După ce am depăşit Cornul de Aur, foarte aglomerat de ambarcaţiuni, şi am ieşit din Canalul Bosfor, am intrat practic în Marea Marmara. Am servit la prânz o mâncare de cartofi cu carne, foarte apreciată. Noaptea s-a putut naviga cu vele, vântul fiind din direcţia N la 15-20 de noduri. Ne îndreptăm spre un oraş unde avem întâlnire cu un prieten.
5 august, ora 9:00. Am ajuns în Tekirdag. Acostăm cu prova la dig şi cu o ancoră lăsată la pupa pentru mai multă intimitate. Alături de noi sunt două iahturi din Ucraina. Servesc băieţilor micul dejun: ouă ochiuri cu salată bulgărească.
La ora 10:00 apare prietenul Nuray Kurt, pe care l-am cunoscut în Bulgaria. Trebuie să vă spun câte ceva despre el. Este turc, are 45 de ani. A studiat medicina în Varna, s-a căsătorit cu o bulgăroaică şi apoi s-a întors în Istanbul, unde s-a specializat în chirurgie abdominală. De nouă ani suferă de un cancer. A făcut de patru ori chimioterapie. Cu o lună înainte a fost operat de o metastază abdominală. Dar ce avem noi în comun cu el? Împărtăşim aceeaşi pasiune, navigaţia. Nuray ne-a şi condus la barca lui aflată pe mal.
Ne-a arătat ce îmbunătăţiri vrea să-i aducă. I-am făcut şi noi o bucurie. Am adus copii la toate hărţile de navigaţie pe care le are Marius. Nuray intenţionează ca anul viitor să înceapă să navigheze în jurul lumii.
Joi, 6 august. Am mers cu Radu şi Bonka, soţia lui Nuray, la bazar, adică la piaţă. Spectacolul a fost total. Pe o stradă lungă erau mese încărcate cu tot felul de bunătăţi: roşii adevărate, cu miros, ardei kapia, ardei gras etc.; fructe: caise, mere, piersici, struguri parfumaţi, pepeni de Tekirda. Aceştia aduc la gust cu pepenele "nostru" galben, dar au aspect de bostan: galben ca lămâia cu striaţii oliv. Am stat o grămadă la degustat măsline umplute cu diverse bunătăţi, chiar şi cu portocale. Ciudat mi s-a părut felul în care reacţionau vânzătorii.
După ce luai marfa de la ei strigau cât puteau, să zici că i-ai supărat şi mai multe nu! Pentru cultura generală a cumpărătorului român, am cumpărat ouă de la tarabă, şi nu din frigider. La fel se vindeau şi brânzeturile. Şi nu era nici un inspector pe acolo.
L-am invitat pe Nuray să traversăm Atlanticul împreună în noiembrie. A acceptat, va veni dacă starea sănătăţii îi va permite.
Vineri, 7 august. La ora 11:00 am plecat din port. Avem vânt de mare larg, înaintăm cu 5 noduri. Cam tot cu viteza asta am pregătit şi eu o mâncare de fasole verde cu pui pe care băieţii flămânzi au apreciat-o cum se cuvenea.
Ziua s-a scurs cu episoade de ploaie cu şi fără vânt. În cursul nopţii am traversat Strâmtoarea Dardanele, foarte aglomerată, ca de obicei, cu diverse ambarcaţiuni de toate felurile şi mărimile. La ora 5:00 dimineaţa ne oprim în ancoraj la ieşirea din strâmtoare. Pe malul opus oraşului Chanakale se află un obiectiv turistic foarte vizitat: Mausoleul de la Gallipoli (Gelibolu). E încă întuneric şi undeva e un prag de stânci.
Pe la 7:00, după ce s-a odihnit, Marius a dorit să ridicăm ancora şi să intrăm în interiorul golfului. Îmi cere să merg la prova şi să acţionez vinciul ancorei. Treabă aparent simplă: dacă apeşi butonul roşu, lanţul coboară de pe vinci (winchie), dacă apeşi butonul gri, lanţul este ridicat de pe vinci. Nu, nu am încurcat culorile, nu sunt chiar aşa de blondă! Deoarece motorul vinciului e puternic, lanţul vine repede şi se mai adună până să intre în puţul lanţului, aşa că eu am vrut să îl descurc cumva. Am văzut cum degetele arătător şi mijlociu de la mâna dreaptă sunt prinse între lanţ şi vinci; de simţit, iniţial nu am simţit nimic. Am reuşit rapid să le scot de acolo.
A urmat o stare de şoc. Marius nu înţelegea de ce nu execut manevra, iar eu nu mai puteam vorbi. Am intrat în cabină. Nu ştiam ce să fac; simţeam o durere cruntă. Am încercat să mişc degetele, să văd dacă nu sunt rupte. Păreau întregi, deşi de la unul curgea sânge prin piele. Ştiam că trebuie să pun ceva rece urgent!
Am luat din frigider două cutii de bere reci şi mi-am pus degetele sandviş între ele. Bună şi berea rece dimineaţa.
Aşa a început o nouă zi. Ancora a fost pusă în final. Am reuşit să încropesc micul dejun, aşa cu o mână. Am vizitat mai târziu mausoleul. Istoria lui începe în vara anului 1915, în perioada primului război mondial. Aliaţii au plănuit să străpungă frontul prin strâmtoare până la Istanbul şi să scoată Turcia din război. Pentru această manevră au fost debarcaţi în Grecia aproape 500.000 de soldaţi. Armata turcă era condusă de Mustafa Kemal (nu sunt sigură de nume), cunoscut sub numele de Ataturk.
El a dat ordin soldaţilor turci, vreo 150.000 la număr: "Nu vă ordon să luptaţi, vă ordon să muriţi!". În urma acestei campanii sângeroase au murit 80.000 de soldaţi turci şi restul, până la 500.000, soldaţi aliaţi, foarte mulţi de origine australiană şi neozeelandeză. În memoria acestor eroi s-a construit acest mausoleu impunător, foarte vizitat.
A doua zi, 9 august. La ora 7:00 am ridicat ancora. Cum am ieşit din Strâmtoarea Dardanele, un vânt din NE ne-a luat în primire cu 20-25 de noduri. Aşa am trecut din Turcia în Grecia. În jurul orei 13:00 am dublat capul sudic al Insulei Limnos, următoarea destinaţie. Până la ancoraj am mai străbătut încă 20 de mile cu un vânt de 25 de noduri. Ajunşi în Golful Thanos, am ancorat.
10 august. După un mic dejun clasic - ouă ochiuri şi salată de roşii - părăsim ancorajul şi intrăm direct într-un vânt de 20 de noduri din faţă. Am străbătut cu greu cele 3 mile care ne despărţeau de următoarea oprire: oraşul-port Mirina, capitala Insulei Limnos. Am intrat în port şi ne-am apropiat de un iaht binecunoscut nouă: Baracuda, cu skipperul Adrian Albu, fiul lui Marius. Se află aici cu nişte prieteni din România. Ne-am bucurat de întâlnire, am udat momentul cu nişte beri. După-amiază am vizitat oraşul. Pe un deal se află o cetate medievală construită de pe vremea când genovezii controlau acest port. Seara am petrecut-o împreună cu Adrian şi prietenii lui: cu muzică românească, vinuţ de Recaş, tare bine!
11 august. De dimineaţă am plecat împreună cu Marius să filmăm cetatea pe îndelete. Am mai făcut cu Radu ceva cumpărături, în timp ce Marius a umplut tancul cu apă. Ne-am luat rămas-bun de la Adrian. Ne mai vedem abia anul viitor. Imediat după ce am ieşit din port m-am apucat să fac un borş de pui. Aveam toate bunătăţile: pui grăsuţ, ţelină, leuştean, borş din plic. A ieşit o nebunie. Vântul a rămas constant până a doua zi.
12 august. La ora 12:00 am intrat în Strâmtoarea Kefireus. Aici mereu vântul e tare şi valurile sunt mari. După ce am ieşit din strâmtoare am fost martorii unui incendiu care distrugea şi bruma de vegetaţie care mai era pe Insula Evvoia. Mai multe elicoptere şi câteva avioane încercau să stingă incendiul alimentându-se din zbor cu apă din mare. Nu v-am spus până acum de "înverzita Grecie". Am trecut pe lângă o puzderie de insule care arată ca Deşertul Atacama înconjurat de ape. Nu mai e nimic verde. Când vezi un copac pe o insulă e lucru mare. Şi iarăşi vin şi zic: păcat de românaşii noştri care nu ştiu să aprecieze şi să păstreze ce au!
După-amiază am avut vânt de mare larg şi am navigat cu vele. După miezul nopţii, o mare de lumini se vedeau în tribord. Ne apropiam de Pireus. Am văzut Acropole luminat feeric. La ora 3:20 am intrat în Zea Marina. Este un loc în care Marius a mai stat acum 12 ani. Frânţi de oboseală, dar mulţumiţi că am ajuns cu bine, mulţumită căpitanului, am băut câte un pahar cu vin şi ne-am culcat. A doua zi am plătit un loc la un ponton pentru patru nopţi. A costat 104 euro. Primul dar pe care ni l-am făcut imediat a fost duşul.
Ne-am pregătit să plecăm într-o incursiune prin Pireu. Radu urmează să plece a doua zi acasă. După ce am ajuns la staţia de metrou, Radu a plecat să viziteze Acropole. Noi am făcut o vizită în oraş căutând magazine de yachting. Nu am văzut mare lucru. Se pare că e criză şi aici. Seara am făcut o plimbare pe faleză, unde tot poporul vrea să vadă iahturile alea "de fiţe".
Vineri, 14.08. Radu a plecat acasă. Noi am avut program administrativ: spălat rufe, eu; mici reparaţii, Marius. Sâmbătă, de Sfântă Maria, am pornit să vizităm Atena. Am văzut, şi filmat, şi fotografiat schimbarea gărzii la Parlament. E vorba despre soldaţii pe care Hemingway i-a caracterizat ca fiind "bebeluşii aceia înalţi în costume de balet"; pasul lor de defilare aduce mai mult cu un exerciţiu de echilibru. E interesant de văzut totuşi. Alergând şi gâfâind, am ajuns şi la Acropole. Intrarea era liberă. Am intrat cu camera şi aparatul de fotografiat, dar, nu ştiu din ce motiv, lui Marius i-au zis să lase la poartă microfonul camerei video. Am mers aşa, grăbindu-ne să prindem lumina cea mai bună, unghiul cel mai bun.
A doua zi (16.08) am mai mers o dată, dimineaţa de data asta. Se schimbase calimera, agapii mei! Intrarea era cu bani: 12 euro de pălărie şi nu aveai voie cu nici un fel de bagaj sau aparat. Am renunţat să mai intrăm; ne-am întors în oraş şi am filmat câte ceva prin Piaţa Omonia. Ne-am întors la barcă, deoarece următorul pasager pentru Phoenix sosise: prietenul Cristi Tivig, care urmează să ne însoţească până la Tyra (Santorini).
Luni, 17 august. Am făcut aprovizionare pentru următoarea etapă. Am umplut tancul cu apă. La ora 18:00 am strâns baloanele, parâmele şi am pornit în următoarea etapă.
Expediţia continuă... cu sprijinul sponsorului nostru, Cornel Tăbăcaru, al coproducătorului - Televiziunea Română, al partenerilor media: Radio România Actualităţi şi "gazdei noastre", Jurnalul Naţional.