x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Hellfest, în Franţa, la Clisson

Hellfest, în Franţa, la Clisson

de Catalina Iancu    |    14 Iun 2010   •   00:00
Hellfest, în Franţa, la Clisson

Când spui Franţa te gândeşti la vinurile de Bordeaux, la Turnul Eiffel şi la catedrala Notre Dame din Paris ori la castelele de pe Valea Loirei, pentru rockeri, însă, înseamnă în primul rând festivalul Hellfest de la Clisson.



Bazele acestei prestigioase manifestări au fost puse la începutul anilor 2000, când gazdele au organizat primele concerte, dar Hellfest propriu-zis a ajuns la cea de-a cincea ediţie, fiind considerat unul dintre cele mai bune festivaluri de metal din Europa.

În 2002 s-a ţinut prima ediţie a Furyfest (cum se numea pe atunci evenimentul de la Clisson) cam în acelaşi loc unde se desfăşoară Hellfestul din zilele noastre. Cu 400 de spectatori, sold out, evenimentul a mers pe linia punk şi hardcore. În 2003, primăria nu i-a mai lăsat să se manifeste, aşa că s-au mutat la Nantes, capul de afiş fiind Sick Of It All. Ediţia 2004 s-a ţinut la Le Mans, cu Morbid Angel, Soulfly şi Testament - printre alţii şi, chiar dacă au fost 21.000 de oameni, profiturile s-au redus periculos de mult. Aşa că în 2005 a avut loc o ediţie de criză, cu două scene în loc de trei, dar trupe precum Slayer, Motorhead, Anthrax, Dimmu Borgir, In Flames au ţinut steagul sus. Şi chiar dacă au participat 30.000 de oameni, Furyfest a ieşit din nou pe minus. Aşa se face că echipa a decis să revină la Clisson. În 2006 au convins primăria şi sponsorii să-i susţină şi astfel s-a născut Hellfest. Cu Motorhead, Apocalyptica, Soulfly, Helloween, Saxon, Cradle of Filth şi mulţi alţii, localnicii s-au temut de incidente în perioada festivalului, dar nici vorbă de aşa ceva. 22.000 de oameni, nici o problemă de securitate, aşadar Clisson a adoptat festivalul definitiv.

În 2007 s-au strâns 40.000 oameni, Slayer, Megadeth, Emperor, Immortal, Cynic, Atheist, Type O Negative, Moonspell, Therion, Napalm Death ridicând valoarea festului, în ciuda problemelor cu vremea şi cu finanţele. În 2008 Venom, Cavalera Conspiracy, Slayer au fost headlinerii celor trei zile, iar pe afiş au mai figurat Ava Inferi, Carcass (celebrul grup se reformase cu puţin timp înainte de Clisson), Eluveitie, In Flames, Impaled Nazarene, Marduk şi Opeth.
Anul trecut au fost 4 scene, festivalul devenind deja un concurent serios pentru Wacken sau Graspop, numărând 60.000 de spectatori, 3 zile de concerte, la care au evoluat Europe, Motley Crue, Marilyn Manson, etc.
Ediţia din 2010 va avea loc în perioada 18-20 iunie, tot la Clisson, în apropiere de Nantes. Şi-au anunţat participarea circa 115 formaţii, ce vor fi împărţite pe 4 scene: două open air (Mainstage 1 şi Mainstage 2) şi două acoperite (RockHard Tent şi Terrorizer Tent).

Printre trupele care vor participa anul acesta se numără: Deftones, Fear Factory, Sepultura, Biohazard, Sick Of It All, Arch Enemy, Hypocrisy, Marduk (vineri); Alice Cooper, Twisted Sister, Slash, Carcass, Immortal, Annihilator, Anvil, Fields Of The Nephilim (sâmbătă); respectiv Kiss, Motorhead, Saxon, Slayer, Exodus, Behemoth, Bloodbath, Katatonia (duminică). La Clisson vor evolua şi compatrioţii noştri de la Negură Bunget, programaţi în prima zi, pe scena din Terrorizer Tent.

Ce se mai poate vedea? În Metalcorner, patru filme unul şi unul despre muzică şi trupe celebre: Multipremiatul "Anvil! The Story of Anvil", "Heavy Metal in Baghdad", "The Devil Dared Me To" şi "This Is Spinal Tap".
Şi, fiindcă rockerii sunt şi ei microbişti, organizatorii au inclus în programul festivalului vizionările meciurilor de fotbal de la Campionatul Mondial (evident Franţa-Mexic, Germania-Serbia, Anglia-Algeria, Olanda-Japonia, Italia-Noua Zeelandă).

Tot în Metalcorner vor fi organizate concerte, dar şi party-uri tematice: Disco versus Metal, Crossover Metal, Glam Rock & Heavy Metal, plus petrecerile "fierbinţi" Le Burlesque Boulevard şi The Garage Babes. În împrejurimi vor fi programate alte evenimente atractive, inclusiv recitaluri de fanfară şi expoziţii în centrul localităţii Clisson în zilele de sâmbătă şi duminică.

Sunt aşteptaţi aproximativ 60.000 de participanţi din 50 ţări. Există un camping de 20 hectare ce includ Extreme Market cu peste 50 de expozanţi - case de discuri, vânzători independenţi etc. Abonamentele şi biletele includ accesul la concerte, în camping şi parcare şi se vând şi prin Digitick şi Metaltix (în Germania). Un abonament pentru trei zile costă 129 euro (camparea inclusă), iar biletul pentru o zi costă 59 euro, la toate sumele adăugându-se taxele de eliberare a tichetelor. Mai multe amănunte puteţi găsi pe site-ul oficial al festivalului, la www.hellfest.fr.

×
Subiecte în articol: muzica