x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Hurghada – bucuria explorărilor

Hurghada – bucuria explorărilor

de Magda Cristina Ursache    |    07 Iun 2010   •   00:00
Hurghada – bucuria explorărilor

Hurghada este o staţiune egipteană de pe malul Mării Roşii care vă va face să vă simţiţi adevăraţi exploratori. O vacanţă la Hurghada echivalează cu zeci de descoperiri fascinante, atât pe uscat, cât şi pe mare. Iar după munca istovitoare de explorator, o plimbare de-a lungul plajelor cu nisip auriu sau practicarea unui sport acvatic vă va relaxa cu siguranţă.


CENTRUL INTERNAŢIONAL AL SPORTURILOR ACVATICE

Hurghada nu mai este demult liniştitul sat pescăresc care era odată. S-a renunţat la liniştea şi pacea din acele vremuri în favoarea unor activităţi incitante şi provocatoare care în mod sigur vă vor face să vă bucuraţi de viaţă. Hurghada oferă un amestec perfect de activităţi antrenante în timpul zilei şi nopţi vibrante. Staţiunea a devenit un centru internaţional pentru sporturi acvatice cum ar fi windsurfing, navigaţie, pescuit la mare adâncime, înot, dar mai ales pentru varietatea locurilor de scufundări şi snorkelling. Chiar dacă nu sunteţi un entuziast al scufundărilor, dacă veţi încerca acest sport veţi descoperi grădini subacvatice uimitoare, dezvăluind o gamă largă de specii rare de peşti şi recife de corali. Iar dacă sunteţi începător în acest sport, dar doriţi să faceţi o încercare, APIS - Asociaţia Profesionistă a Instructorilor în Scufundări are o echipă calificată de instructori ce vă stă la dispoziţie în centre specializate în acest sens. Datorită poziţiei sale centrale, oraşul oferă o poartă de acces la siturile de scufundări din toată Marea Roşie, în special insule nelocuite şi recife în largul mării. Acesta este cu adevărat un paradis pentru oricine apreciază lumea subacvatică.
Dacă nu vreţi să vă îndepărtaţi prea mult de hotel însă, aveţi posibilitatea să practicaţi chiar în apropierea malului navigaţie, windsurfing, pescuit la adâncime, kite surfing, bărci cu pedale sau ski nautic. Iar dacă nu vă place să vă udaţi prea mult, puteţi admira frumuseţile adâncimilor şi de pe bordul unor bărci cu carena transparentă.


MAIESTUOASELE DEŞERTURI
După cum bine se ştie, în Egipt nu numai plajele sunt încărcate de nisip. Deşerturile impunătoare ale acetei ţări vă aduc noi posibilităţi de aventură şi experienţe inedite. O excursie în inima zonei Hurghada va duce la descoperirea deşertului aşa cum nu ştiaţi că poate arăta. În vest, munţii deşertului se ridică dominând peisajul, cu uluitoare apusuri de soare. Un tur cu ATV-ul prin deşert vă va introduce în lumea fascinantă a beduinilor, o lume compusă dintr-o mare de nisip, roci, oaze şi munţi. Iar dacă vreţi să renunţaţi o vreme la confortul modernităţii şi să călătoriţi ca nişte adevăraţi oameni ai deşertului, puteţi face plimbări cu cămila.
Satele de beduini sunt o adevărată oază, nu numai a deşertului, ci şi de cultură şi tradiţii vechi de mii de ani. Veţi învăţa despre stilul de viaţă, patrimoniul spiritual şi tradiţiile acestui popor, veţi gusta din mâncarea lor şi veţi asculta muzică tradiţională beduină.


ISTORIE ÎN BOABE DE NISIP
Nisipul în Hurghada acoperă civilizaţii vechi de milenii. La sud de Hurghada se află Mons Claudianus, o colonie antică romană din perioada în care Egiptul a făcut parte din Imperiul Roman. Aici, prizonierii lucrau în mine pentru a extrage granitul folosit ca material de construcţii în imperiu, stând chiar şi la baza unor clădiri celebre precum Pantheonul, templul lui Venus din Roma, villa lui Hadrian din Tivoli, dar şi a zidurilor de apărare din jurul coloniei Mons Claudianus. Izvoarele termale folosite de romani la încălzire există şi astăzi, alături de ruinele din granit ale coloniilor romane precum locuinţe, ateliere şi grajduri. Mina de granit există încă şi este cel mai bine păstrat sit din perioada dominaţiei Imperiului Roman din Deşertul de Est.

×
Subiecte în articol: descoperĂ... egiptul