x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Marsaxlokk, un sat maltez pitoresc

Marsaxlokk, un sat maltez pitoresc

21 Iun 2013   •   15:18
Marsaxlokk, un sat maltez pitoresc

Marsaxlokk este un sat de pescari situat in sud-estul insulei Malta. Nu numai ca vei savura aici cele mai gustoase specialitati din peste proaspat, dar te vei putea bucura si de unele dintre cele mai colorate barci din Malta!

Marsaxlokk este cel mai mare si mai pitoresc sat pescaresc din Malta. Este situat in Golful Delimara, cunoscut in istoria insulei ca locul unde flota turceasca a ancorat in timpul razboiului din 1565. Portul Marsaxlokk se remarca prin bogatia de culori a barcilor sale de pescuit, cunoscute pe plan local sub numele de luzzu. Dincolo de utilitatea imediata a acestora, marinarii sunt foarte preocupati de aspectul ambarcatiunilor lor, a caror prova verticala este inspirata dupa modelul stravechilor vase feniciene, iar pe fiecare parte a provei au desenat cate un ochi numit “ochiul lui Osiris”, care tine la distanta spiritele rele. Cerul intalneste cea mai albastra mare, iar pe acest fond de azur vezi insirate barcile colorate in albastru, rosu si galben care plutesc leganate de vanturile calde venite din Sahara.

In fiecare duminica dimineata, piata de peste este foarte populata. Spectacolul lazilor in care pestele inca se zbate merita vazut. Dintre soiurile de peste capturate, foarte apreciate sunt pestele-spada, tonul si lampuki. Noianul de glasuri, alaturi de sunetul marii si al brizei, te fac sa uiti o vreme ca esti in secolul vitezei. La un pahar cu vin local, contempland marea si barcutele pescaresti leganate de valuri, poti sa te relaxezi si sa iti incarci bateriile. Fiind un sat pescaresc, in mod evident, in Marsaxlokk poti savura cele mai gustoase preparate din peste de pe toata insula, asa cum numai oamenii care fac asta de o viata stiu sa le prepare. Iti recomandam supa de peste, platoul cu peste prajit sau pastele cu fructe de mare de la restaurantele din port. Daca nu iti place pestele, atunci incearca savuroasa bucatarie mediteraneana. Siesta o poti face pe mica plaja cu nisip de langa Turnul Vanatorilor.
Pe langa piata de peste, in Marsaxlokk exista si o piata generala, nu mult diferita de un bazar turcesc sau de un shoukh arab sau israelian. Si daca tot ai ajuns aici, ar fi pacat sa pleci fara un suvenir realizat de sotiile pescarilor.

In centrul satului poti admira biserica Parrocca Madonna ta’ Pompei. La doar 15 minute de mers pe jos, spre golf, se afla fortul St. Lucian, care in secolul al XVII-lea proteja satul de atacurile otomane, iar acum gazduieste Centrul de Cercetare Marina. Strazile sunt inguste, cu case mici, asa cum te-ai astepta intr-un sat de pescari mediteraneean, dar cateva case sunt impunatoare si interesante, cu arhitectura de stil arab si balcon inchis.

Oferta sejur Malta
Oferta speciala, Hotel Seashells Resort at Suncrest 4* (confort 3*+) – de la 499 Euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopți cazare cu all inclusive, asistență turistică. Malta Travel, www.malta.ro


×
Subiecte în articol: oferta sejur Malta