x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Moscova crede în turism

Moscova crede în turism

de Magda Cristina Ursache    |    05 Iul 2010   •   00:00
Moscova crede în turism

Moscova a fost subiect de admiraţie şi controversă secole de-a rândul. Capitală mai întâi a Marelui Ducat al Moscovei, apoi a statului ţarist rus, apoi a Imperiului Rus şi a fostei Uniuni Sovietice, oraşul a acumulat de-a lungul timpului o istorie impresionantă şi un patrimoniu cultural care ar face gelos oricare altă citadelă a culturii europene. Astăzi, Moscova este o metropolă de peste 10 milioane de locuitori care merită vizitată.


PAGINI DE ISTORIE
Construit pe malul râului Moskva, de la care îşi trage şi numele, oraşul datează din secolul XI. După ce invazia mongolilor din secolul al XIII-lea a nimicit total oraşul, acesta a fost refăcut şI a continuat să se dezvolte până a ajuns să fie cunoscut sub numele de Marele Ducat al Moscovei. Pentru că opoziţia moscoviţilor faţă de cotropitori precum tătari sau turci a fost foarte mare, în 1571 oraşul a fost din nou distrus de către tătari, singura clădire lăsată intactă fiind Kremlinul. Dar a fost suficient pentru ca spiritele locuitorilor să fie însufleţite şi oraşul să renască.

În secolul al XVII-lea, după încheierea unor serii de războaie cu polonezii şi lituanienii, Moscova a început să se dezvolte din nou. A fost apoi lovită de ciumă şi părăsită de familia regală în favoarea Sankt Petersbugului. După îngrozitorul val al bolii a urmat invazia franceză, care a distrus oraşul din nou. Dar Moscova nu a cedat nici acum. După revoluţia bolşevică din 1917, Moscova a devenit capitala statului sovietic, recâştigându-şi splendoarea de altă dată. În timpul celui de-Al Doilea război Mondial, foarte mulţi dintre apărătorii oraşului şi infanterişti erau moscoviţi, dornici să-şI apere casa. Din 1991, Moscova este capitala Republicii Ruse.


CE E DE VĂZUT
Şi cu aşa o istorie frământată, e clar că sunt şi multe locuri de vizitat. Primul pe listă este, desigur, Kremlinul. Complexul a vegheat de pe malul râului Moskva timp de secole la schimbările petrecute cu oraşul. Astăzi Kremlinul adăposteşte unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. Artefacte ale familiei regale ruseşti, comori ale ţarilor, icoane şi obiecte religioase, toate sunt depozitate în camerele şi catedralele Kremlinului.

Turnul Spasskaya este considerat cel mai frumos şi armonios turn al Kremlinului. A fost construit de către arhitectul Pietro Antonio Solari în 1491. Încă de la început, poarta turnului, considerată sacră, a fost intrarea principală în complex. În interiorul zidurilor Kremlinului se află şi renumita Piaţă Roşie, construită în secolul al XV-lea. De aici aveţi o privelişte minunată asupra Palatului Kremlinului, care este astăzi reşedinţa preşedintelui rus. Din Piaţa Roşie puteţi merge şi la Catedrala Sfântului Vasile, Muzeul de istorie sau Mausoleul lui Lenin.

×
Subiecte în articol: descoperĂ... rusia