Este însă interzisă intrarea în mare în timpul alertelor de raid aerian, au declarat sâmbătă oficialii locali, citați de Reuters.
Odesa este cel mai mare port și bază navală din Ucraina. A fost atacat în mod repetat cu rachete și drone, iar marea a fost plină de mine marine, de la începutul războiului.
Pentru siguranța localnicilor și după incidente cu mine care au explodat pe plaje, coasta a fost închisă.
Decizia de a deschide plajele a fost luată în comun de administrațiile civilă și militară ale orașului, spune guvernatorul din Odesa, Oleh Kiper, pe Telegram.
El a precizat că plajele vor fi deschise între orele 8.00 - 20.00. O plasă anti-mină a fost amplasată în zonă.