x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Orasul german construit din diamante picate din cer!

Orasul german construit din diamante picate din cer!

28 Noi 2017   •   11:40
Orasul german construit din diamante picate din cer!

Cand oamenii s-au asezat aici, au crezut ca vor trai in craterul urias al unui vulcan stins cu multe secole in urma. Dar locul unde s-a pitulat orasul bavarez Nordlingen a fost format de elemente "din afara", venite din Univers, scrie BBC Future. 

 

In lumina soarelui, treptele de piatra ale turnului gotic din centrul orasului Nordlingen emana o stralucire orbitoare, de parca mii de scantei indica drumul spre varful edificiului. "Cladirea a fost construita din suevit, care contine mii de particule de diamant", explica Horst Lenner, paznicul turnului. "Din fericire, pietrele pretioase sunt foarte, foarte mici, altfel nu mai exista nimic aici, totul ar fi fost rupt in bucati", a continuat el.

Cand localitatea a inceput sa prinda contur, undeva in secolul al XI-lea, primii oameni care si-au ridicat case nici nu se gandeau ca piatra folosita ascunde milioane de mici diamante. O concentratie unica pentru planeta noastra. De unde si pana unde?

Din cer! S-a intamplat cu aproximativ 15 milioane de ani in urma, cand un asteroid cu diametrul de circa un kilometru si zburand cu o viteza de aproape 25 km pe secunda s-a prabusit aici cu o asemenea forta, incat a format un crater cu o lungime de 25 de km. Este "galeata" unde si-a gasit culcusul Nordlingen.

In momentul impactului, temperatura si persiunea au fost atat de ridicate, incat bulele de carbon din compozitia asteroidului s-au transformat aproape instantaneu in mici diamante mai mici de 0,2 mm. De altfel, ochiul omenesc distinge cu greu aceste pietre pretioase.

La Nordlingen, casele sunt facute aproape in totalitate din suevit, dar locuitorii au aflat relativ recent ca locuintele lor sunt adevarate comori. Iar faptul ca imobilele straluceau la soare nu i-a pus niciodata pe ganduri. Dintotdeauna au stiut ca orasul lor este asezat in craterul unui fost vulcan. Asta pana la inceputul anilor 1960, cand asezarea a fost vizitata de doi arheologi americani.

Ei au descoperit adevarul in legatura cu modul in care s-a format craterul, apreciind ca zidurile si cladirile orasului contin in jur de 72.000 tone de diamante. Desigur, suevit exista si in alte colturi ale Pamantului, dar nu de o asemenea concentratie ca la Nordlingen. 

"Este ceva unic!" Asa spun toti, fie ei oameni simpli, arheologi sau geologi, privind cum, la primele raze ale soarelui, totul in jurul lor incepe sa straluceasca, precum in basme.

×