x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pădurea de castani

Pădurea de castani

12 Apr 2016   •   22:30

Singura pădure de castani comestibili din Europa se află chiar în ţara noastră. În inima Olteniei, în imediata apropiere a oraşului Tismana, se înalţă mândră o pădure de aproximativ 60 de kilometri pătraţi de castani. În medie, produce între 30 şi 65 de tone de fructe pe an, de diferite forme şi dimensiuni.

Cea mai mare rezervație de castani comestibili din țară se află la Topeşti şi se întinde pe o suprafață de peste 60 hectare. Alături de castan, în acest climat mai cresc alunul turcesc, scrumpia, iedera şi liliacul sălbatic, ce formează adevărate păduri, cum ar fi cea de la Ponoare, cu o suprafata de peste 20 hectare.

Cei care aleg să viziteze aceste locuri vin, în general, pentru renumita mănăstire de la Tismana, însă odată ajunşi au parte de o mare surpriză, pentru că zona este împânzită de obiective turistice.

Pădurea de castani comestibili, cu copaci care au fost plantaţi chiar şi din secolul al XIV-lea, din vremea lui Nicodim, sau o bisericuţă de lemn din 1657 sunt numai câteva din obiectivele din zonă.

×
Subiecte în articol: castani padurea de castani