Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chiar dacă sunt familiarizat cu atmosfera latino-americană, am descoperit diferențe esențiale în Peru față de ce cunoșteam eu din centroamerica. Mândria locală își pune amprenta pe fiecare produs, fie că este vorba de mâncare, îmbrăcăminte sau chiar muzică.
Așa am descoperit cevichele peruan, ponchoul, pisco - colindând orașul. De data asta, tot plimbându-mă pe străzi, mi-a atras atenția un domn în jur de 50 de ani, îmbrăcat cu un poncho multicolor, care invita trecătorii în micul lui restaurant să încerce specialitatea casei, tamales. N-am rezistat tentației și m-am așezat la o masă, chiar pe trotuar. Îmi oferă un meniu. Tamales de sus până jos. Cu carne de pui, cu carne de vită, cu carne de alpaca, cu carne de porc, cu ciocolată, cu fructe, cu legume... Grea alegere. Am ales tamales cu carne de alpaca. Nu mai mâncasem alpaca. Și aștept. Trec minute, trec alte minute... și-l întreb ce se întâmplă cu comanda mea. Mi-a răspuns că se gătește pe loc și prepararea tamales implică mai multe etape și necesită atenție și răbdare. L-am întrebat dacă pot merge în bucătărie, să văd și eu procesul. Fără nicio reținere, m-a condus chiar el. În bucătărie, o doamnă în jur de 70-75 de ani, foarte prietenoasă, chiar mama lui. M-a „citit” că sunt turist. „Gătesc tamales de mai mult de 50 de ani, rețetele le știu de la mama mea și de la bunica mea”, îmi zice ea, bucuroasă că are public. „Baza este gătitul mălaiul și frunzele de banan”. Porția mea era aproape gata, însă ea se apucase de alta, pentru un alt client. Ei bine... m-a surprins încă de la început. Într-o tigaie gen wok cu untură topită, a turnat cam jumătate de kilogram de mălai, o cană consistentă de supă de carne, pastă de usturoi, pastă de chili, piper, chimen, praf de copt și o lingură de sare. Le-a amestecat până a ieșit un fel de mămăligă omogenă moale, numai bună pentru întins pe un pat de frunze de banan. A întins mămăliga pe acele frunze, a pus în mijloc umplutura de carne, tocată deloc mărunt cu satârul, legume, după care a înfășurat foarte strâns totul în frunze, a legat cu fire din frunze de banan, și a pus-o la gătit la aburi, Bain-Marie, pentru vreo 25 de minute. Ca să fac o comparație, vizual aduce cu bulzul nostru, care este tot o umplutură învelită în mămăligă. Diferă, desigur, și umplutura, și „mămăliga”.
Între timp porția mea era gata, m-am întors la masă și am savurat-o cu multă poftă. Foarte gustoasă.
Nu m-am putut abține și m-am întors în bucătărie să o rog pe bucătăreasă să-mi vorbească despre tamalele ei. Mi-a povestit cum a preluat rețeta de la bunica ei, cum gătea cu mama ei. „Nu am schimbat nimic. Doar bucătăria s-a modernizat. Pe vremuri nu aveam aragaz, făceam focul între pietre mari de râu. Sunt multe rețete de tamales în Peru, în funcție de loc. Aluatul este același, diferă doar umplutura. Foarte apreciat este tamales cu mango”, a încheiat ea. Sătul fiind, nu l-am mai încercat și pe ăsta cu mango, dar i-am promis că voi reveni special pentru el.
Ei bine, dragi prieteni, voi testa și eu acasă acest tip de „mămăligă”, fiartă în untură și supă de carne, în care în prealabil se călește usturoi și chili. Nu o să fac tamales, însă această „mămăligă” mi s-a părut absolut delicioasă și vă voi povesti în această pagină cum mi-a ieșit. Iar acel vârf de linguriță de praf de copt o face și foarte pufoasă.
Dragii mei, noi ne întâlnim vinerea viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!
