x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii România, reevaluată pentru Programul Visa Waiver

România, reevaluată pentru Programul Visa Waiver

de Cornel Tăbăcaru     |    28 Mar 2025   •   06:20
România, reevaluată pentru Programul Visa Waiver

Dragi mei cu Jurnalul sub braț, așa cum v-am obișnuit, continuăm să vă ținem la curent cu regulile care trebuie respectate atunci când călătoriți în Statele Unite. S-a comunicat oficial că Administrația Americană suspendă includerea României în Programul Visa. Totuși, știm cu toții că orice suspendare poate fi suspendată la un moment dat, așa că este important să înțelegem în detaliu acest program și ce se va întâmpla după „suspendarea suspendării”.

Noua politică americană privind imigrația și călătoriile este extrem de strictă, iar administrația Trump a implementat măsuri fără precedent. Deși acestea pot părea dure, ele sunt justificate, având în vedere că imigrația ilegală este una dintre cele mai mari probleme ale momentului, atât în America, cât și în Europa, dar mai ales în America.

Am avertizat de mai multe ori că „fără viză în America” nu înseamnă că te-ai urcat în avion și odată ajuns acolo poți să faci ce vrei. Programul nu a fost anulat, ci este doar în reevaluare. Vom continua să vă ținem la curent și vă promitem că veți fi primii care vor afla momentul în care programul va fi reluat. Este important de menționat că această reevaluare nu afectează acordarea vizelor clasice de călătorie în SUA, care vor continua să fie emise în aceleași condiții ca până acum. Însă autoritățile americane vor fi mult mai atente la cetățenii români care călătoresc în această perioadă. Cu alte cuvinte, suntem „sub lupă”.

Atenție la anturaj și la deciziile luate în SUA

În acest context, este esențial să fiți atenți la relațiile pe care vi le faceți și la persoanele cu care vă împrieteniți. Vă voi oferi un exemplu real, care ilustrează cât de ușor poți cădea în capcane periculoase. 

Am un prieten avocat, american, specializat pe Immigration. A avut la un moment dat un client român. M-a contactat să stau de vorbă cu el pe românește, pentru că i s-a părut bizar și atipic cazul și, ulterior, să-i explic din punctul meu de vedere situația clientului pentru a înțelege mai bine cazul.

A ajuns în SUA ca turist, vizitându-și anual mătușa câte 2-3 săptămâni, pe bază de invitație, așa cum erau regulile anilor ’90. De-a lungul anilor, după mai multe vizite, s-a împrietenit cu vecinii, excursii cu ei, petreceri. Ce nu știa el era că acești oameni erau implicați în activități ilegale. La un moment dat, invocând o banală durere de cap, unul dintre vecini i-a cerut să transporte un „pachet”, fără ca românul nostru să bănuiască despre ce era vorba. „Du-l tu, te rog, că nu-s în stare să conduc. Ia un taxi, plătesc eu”, i s-a spus. Românul nostru nu a bănuit nimic, totul părea firesc, ca un gest prietenesc... până când a primit o sumă generoasă de bani, „E partea ta”. Din păcate pentru el, ceea ce părea o situație simplă era de fapt o greșeală extrem de gravă... în care, din păcate, s-a complăcut. I-au luat ochii și mințile teancurile de bani. „Mă uitam pe furiș la teancurile de bani. Dacă știa mătușa mea mă deporta ea”. Însă poliția monitoriza deja grupul infracțional, iar românul nostru a fost arestat, în timp ce vecinii lui au dispărut de parcă nici n-ar fi existat vreodată. Deși a colaborat cu poliția, tot ce a putut obține avocatul a fost o detenție de 3 luni și deportarea cu interdicție să mai intre vreodată în SUA.

Acest exemplu arată cât de important este să fiți atenți la alegerile pe care le faceți în SUA. În perioada următoare, cetățenii români vor fi foarte atent monitorizați, iar astfel de incidente pot compromite definitiv șansele noastre de a fi reincluși în Programul Visa Waiver. Fiți vigilenți, respectați regulile și informați-vă corect!

Noi ne vedem vinerea viitoare cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: romania program visa waiver