Peste 55% din concediile în străinătate sunt cumpărate cu luni de zile înainte în sistemul early booking (rezervări timpurii). Agenţiile de turism scot la vânzare din octombrie biletele pentru vara anului următor cu reduceri de 40-50%.
„Pentru perioadele 20 iunie-11 iulie şi 20 august-10 septembrie nu mai sunt locuri încă de acum o lună. Cine vrea acum să plece nu mai găseşte decât pentru perioada 15 iulie-20 august, când preţurile sunt cele mai ridicate”, a declarat Dragoş Anastasiu, preşedintele Grupului Eurolines. Acesta a mai explicat că destinaţiile de bază, Grecia şi Turcia, sunt în creştere faţă de anul trecut, însă Bulgaria este în scădere. În schimb, litoralul românesc a început să atragă turişti care în ceilalţi ani mergeau la vecinii bulgari. Românii au devenit atenţi unde-şi fac concediile şi la ce preţ. (Daniela Ivan)