x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Shopping în Kusadasi

Shopping în Kusadasi

10 Iun 2013   •   14:32
Shopping în Kusadasi

Piete, buticuri, magazine, dar si mall-uri cu firme de lux - daca esti o impatimita a cumparaturilor, in Kusadasi nu te vei plictisi! Mergi neaparat in bazar si negociaza pentru fiecare obiect pe care vrei sa-l cumperi. Turcilor le place sa se tocmeasca si vor fi dezamagiti daca nu intri in jocul lor!

Bazarul

Kusadasi este paradisul cumparaturilor. Atractia turistilor este bazarul, aflat la 5 minute de port – aici vei gasi aproape orice! De la haine, obiecte din piele, ceasuri, bijuterii din aur sau argint, pana la covoare ori condimente. Bazarul sigur te va impresiona cu atmosfera sa cu adevarat orientala, cu haosul, strigatele, mirosurile si culorile tipice. Magazinele sunt deschise pana tarziu in noapte, asa ca nu vei fi nevoita sa iti sacrifici o zi de plaja pentru a face cumparaturi. Nu plati niciodata suma pe care o solicita vanzatorul, ci incepe negocierea de la jumatate de pret. Nu este nimic anormal, ci pur si simplu targuiala face parte din traditia locala. Ai rabdare: turcii nu se grabesc si folosesc acest lucru in propria favoare. Si inca ceva: findca bazarul este situat langa port, vanzatorii tind sa creasca preturile atunci cand acosteaza navele de croaziera.

Piata

Kusadasi Markets este unul din locurile foarte cautate de turisti, dar si de localnici. Aici sunt piete deschise in zilele de marti si vineri, de unde te poti aproviziona cu fructe si legume. Trebuie neaparat sa incerci fisticul si smochinele! Nu face cumparaturile in weekend: preturile sunt mult mai mari! Si ai grija la portofel! Ca in mai toate locurile aglomerate, risti sa ramai fara el, mai ales daca esti identificat ca turist.

Targul

Miercurea se organizeaza un targ de haine care se intinde pe o strada imensa. Hainele sunt aranjate pe gramezi, iar daca ai rabdare sa cauti printre ele, poti gasi lucruri interesante. Daca iti cumperi mai multe produse, vei beneficia si de o reducere de pret. Dimineata preturile sunt mai mari, dar dupa-amiaza, cam atunci cand se apropie ora de plecare, vanzatorii mai lasa din pret.

Magazinele

Pe strazile din Kusadasi gasesti o multime de magazine, de unde iti poti achizitiona tot felul de suvenire si articole realizate manual, la preturi rezonabile. Turcia este renumita pentru covoarele tesute manual, broderiile, bijuteriile, sculpturile din lemn, ceramica si multe altele. Sigur ca te va tenta ceva, nu ai cum sa pleci din Turcia fara o amintire frumoasa. Turcii sunt foarte insistenti si te acosteaza de pe strada. Vanzatorii stau in fata magazinelor, pe un scaun sau o banca, si de acolo striga dupa tine.  Te invita sa intri in magazin sa bei o cafea sau sa mananci gogosi cu miere ori inghetata. Asa fac ei negot si nu se vor supara daca la sfarsitul discutiei nu cumperi nimic. Daca, insa, achizitionezi mai multe produse, vei primi mici cadouri sau reduceri.

Oferta sejur Kusadasi
Hotel Esat 3* - de la 239 euro + 329 lei/pers., transport cu autocarul, 6 nopti cazare cu all inclusive, asistenta turistica.  Europa Travel, www.europatravel.ro

×
Subiecte în articol: oferta sejur Kusadasi