x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unde vor să-și petreacă românii vacanțele?

Unde vor să-și petreacă românii vacanțele?

20 Apr 2018   •   17:30
Unde vor să-și petreacă românii vacanțele?

Călătoriile românilor în destinaţii exotice au înregistrat, în ultimii doi - trei ani o creştere de circa 20% pe an la nivel de agenţii de turism, dar se observă o creştere şi în rândul celor care călătoresc pe cont propriu în destinaţii din afara Europei, care însă este greu să fie contabilizată, a precizat pentru AGERPRES, Răzvan Pascu, specialist în marketing turistic.

"Pentru cei care nu cunosc prea bine o limbă străină sau pentru cei care doresc mai mult confort, există agenţii de turism care gândesc şi vând pachete complexe de turism în destinaţii din întreaga lume, unele dintre ele având şi însoţitor de grup român. Se observă o creştere şi pentru destinaţii exotice de plajă, din afara Europei, iar asta se întâmplă pentru că românii încep să prefere să meargă la un hotel de 4 stele cu demi-pensiune în Republica Dominicană, Maldive, Zanzibar, Mauritius sau Thailanda, în loc de un hotel de 5 stele all-inclusive în Turcia", apreciază Răzvan Pascu. În plus, majoritatea celor care călătoresc în destinaţii îndepărtate au vizitat deja cam toate locurile importante din Europa.

Pentru 2018, atunci când vine vorba de plaje, românii iau în calcul destinaţii precum Maldive, Republica Dominicană sau Mauritius, vacanţe care se vând în volume crescute.

×
Subiecte în articol: vacante romani