x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Valea regală

Valea regală

de Elena Stan    |    30 Apr 2009   •   00:00
 Valea regală
Sursa foto: MARIAN ILIESCU/Jurnalul Naţional

Carol I a supravegheat lucrările la Castelul Peleş. Cel mai renumit edificiu istoric şi artistic din România şi din Europa celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, Castelul Peleş a fost retrocedat în natură familiei regale.



Monumentul, construit între anii 1873 şi 1914, este amplasat în zona Piatra Arsă, în Valea pârâului Peleş din Sinaia, locaţie ce aparţinea la acea dată regelui Carol de Hohenzollern. 

Investiţia depăşea la acea vreme 16 milioane de lei-aur, sumă asigurată din fondurile regelui Carol I, dar şi din lista civilă. Castelul are 160 de camere şi 30 de săli de baie, din care numai o parte sunt deschise pentru vizitare.

Este înconjurat de şapte terase, în care se găsesc numeroase statui, fântâni sculptate în piatră, vase ornamentale şi marmură de Carrara de o frumuseţe impresionantă.

ACCES. Cu siguranţă Castelul Peleş este deschis publicului larg până la data de 1 martie 2010, când administrarea locaţiei va fi preluată de Casa Regală. După această dată, nimeni nu ştie exact ce se va întâmpla.

Autorităţile române au aprobat în februarie 2007 restituirea Castelului Peleş familiei regale. Pe lista obiectivelor retrocedate figurau şi Camerele Gardianului, Economatul, Foişorul (Casa de vânătoare), Grajdurile Regale şi Centrala Electrică, clădiri construite simultan şi anexate castelului.

Cu ocazia vizitării Castelului, anul trecut, Regele Mihai a spus că va permite accesul vizitatorilor şi după preluarea administrării acestuia, însă, potrivit unor surse neoficiale, statul român ar trebui să plătească pentru acest lucru circa 30 de milioane de euro.

INTERZIS. Monumentul istoric şi arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, Castelul Bran, nu mai poate fi vizitat.

El a fost dat în primăvara anului 2006 moştenitorilor Principesei Ileana a României: Maria Magdalene Holzhaus, Elisabeth Dandhofer şi Dominic Habsburg-Lothringen.

De atunci, domeniul Bran şi-a menţinut statutul de muzeu încă trei ani. Astăzi însă uşile lui sunt închise, iar în spatele lor au rămas doar pereţii goi, pentru că Ministerul Culturii a retras toate piesele de patrimoniu.

UTIL
· ADRESĂ. Str. Peleşului, nr. 2, 106100 Sinaia, judeţul Prahova; Telefon: 0244-310.918


· VIZITARE. Program de vară: 15 mai - 15 septembrie. Luni închis, marţi 11:00 - 17:00, Miercuri - duminică 9:00 - 17:00


Program de iarnă: 16 septembrie - 14 mai. Luni, marţi - închis, miercuri 11:00 - 17:00, joi - duminică 9:00 - 17:00.

· TARIFE. Vizitarea parterului - 15 lei de persoană şi 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi; tur extins: parter+etajul I - 50 de lei de persoană şi 20 de lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Taxă foto: 30 de lei; video: 50 de lei


Regele Carol a considerat Castelul Peleş "leagăn al dinastiei şi garant al stabilităţii regimului monarhic constituţional", aici născându-se în 1893 viitorului rege Carol al II-lea. çn opinia sa, regalitatea presupunea dobândirea independenţei de stat, respectiv prosperitatea ţării.
 

×
Subiecte în articol: valea prahovei