x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 5 trenduri pentru amenajările interioare din 2022. Ce păstrăm, ce aruncăm, ce schimbăm

5 trenduri pentru amenajările interioare din 2022. Ce păstrăm, ce aruncăm, ce schimbăm

de Maria Coman    |    05 Noi 2021   •   08:00
 5 trenduri pentru amenajările interioare din 2022. Ce păstrăm, ce aruncăm, ce schimbăm

În amenajările interioare, ca în orice alt domeniu, sunt epoci şi trenduri şi mode. Uneori se poartă designul industrial, alteori minimalismul, uneori e la modă să ai casa colorată, alteori e ciudat să ai mai mult de un bej şi un gri. Sigur, alegem ce ni se potriveşte, dar e bine şi adesea util să ţinem cont şi de ce spun creatorii. 

Aşa că să vorbim despre anul viitor. În continuare ar trebui să folosim din ce în ce mai puţin plastic, din ce în ce mai multe materiale naturale şi să ne reobişnuim să nu mai aruncăm lucrurile imediat ce se strică. Reparatul e şi mai ieftin şi ajută şi planeta. În plus, revine tapetul! Tapetul, care a fost atât de iubit şi folosit acum câteva decenii, era peste tot, prin toate dormitoarele şi toate băile şi înlocuia, în România cel puţin, tradiţionalele carpete. Pe urmă a dispărut, a reapărut timid, iar acum revine din nou, pe cai mari.  Din punct de vedere tehnologic, al montării, e mult mai uşor de folosit, mulţi dintre noi putem încerca să îl punem singuri. Sigur, dacă ne pricepem vreun pic la proiecte do it yourself sau dacă ştim că suntem suficient de îndemânatici încât să ne descurcăm cu tutorialele de pe YouTube. 

Culorile anului viitor vor rămâne cele naturale. Se întâmplă de ceva ani încoace, iar pandemia nu a făcut decât să întărească această direcție. Am început să petrecem din ce în ce mai mult timp acasă, iar detaliile strălucitoare sau prea colorate au devenit obositoare pentru cei mai mulți. Toată lumea își dorește acum ca acasă să fie totul calm, relaxant și confortabil. Așa că și culorile se înscriu în această atmosferă. Alb, negru, tonuri de gri și de bej. De altfel,  pentru anul viitor cele mai multe dintre companiile care produc componente pentru amenajările interioare propun culori apropiate de nude și va fi, de asemenea, foarte mult bej, în diverse nuanțe, mai puternice sau mai pastelate. 

Institutul Pantone, trendsetter-ul din lumea designului, a decis că anul viitor ne putem axa pe două culori: un gri, care semnifică puterea, energia și stabilitatea, și un galben luminos, simbol al luminii, bucuriei și care aduce speranță. Griul este, de altfel, baza perfectă pentru orice cameră, că vorbim despre dormitor, despre living room, despre baie sau despre alte încăperi. 

O altă culoare pe care o vom regăsi este turcoazul Mării Egee. Un turcoaz cu accente de gri, bun de folosit în băi, dormitoare sau în camerele de zi. 

Cât privește formele, ele vor fi în general rotunde, moi, feminine. Și în cazul soluțiilor arhitecturale, dar și pentru decor și mobilă. Nu e o tendință nouă, s-a format în timp, dar se păstrează și anul viitor. Lămpile, fotoliile, canapelele, cam toate produsele designerilor își pierd unghiurile și sunt rotunjite. Chiar și scaunele au o structură mai relaxată, nu una rigidă și dreaptă ca până acum. Obiectele de design, vazele, mesele de cafea, toate, dacă priviți cu atenție, reflectă această tendință. 

Ca și linii generale, minimalismul va fi în continuare la modă. E o tendință globală, care ne face să fim mai atenți cu planeta, să nu ne mai înconjurăm de obiecte inutile, pe care apoi le aruncăm, să nu mai încurajăm consumul excesiv și fără sens. În timpul pandemiei mulți au reușit să își elibereze locuințele de lucrurile vechi și nefuncționale. Nu vorbim însă despre minimalismul complet, așa cum îl vedem în magazine, pentru că acolo e vorba de obicei despre proiecte experimentale, ci despre decorațiuni minimale și mobilier funcțional, care să permită aerului să circule și să ne lase și loc liber în locuințe. Minimalismul este legat și de culoare și așa ne întoarcem la nuanțele naturale de mai sus, la bejuri și griuri. Inspirația din natură e din ce în ce mai prezentă. Izolarea în propriile locuințe ne-a arătat cât de important e să rămânem conectați cu natura, iar cele mai populare materiale sunt lemnul, marmura, granitul. Acestea sunt folosite pentru mobilă, dar și ca accente în decorațiuni. Textilele sunt și ele din bumbac, din in și alte materiale naturale. 

Grădinile de interior, de apartament, sunt considerate însă a fi hitul anului 2022. Mulți am cumpărat plante la începutul pandemiei, dar nu ne-am priceput foarte bine să le îngrijim sau ne-am trezit că nu avem ce face cu ele atunci când plecăm o perioadă mai lungă. Ei bine, anul viitor trendul se va stabilizat, iar plantele de interior sunt din ce în ce mai prezente. Deja există și nume pentru activitățile legate de grădinărit, parenting pentru plante, jungla urbană și așa mai departe. Să avem grijă de ele nu este însă ușor, plantele au nevoie de atenție, dar există și soiuri mai prietenoase, care supraviețuiesc ușor chiar și în zone mai întunecate sau dacă uităm să le udăm. Apoi, pe principiul ce e prea mult strică, trebuie să fim atenți să păstrăm echilibrul, prea multe plante nu mai arată bine și nici nu mai sunt ușor de îngrijit. Atunci când decideți să cumpărați plante, ar trebui să începeți prin a identifica în fiecare cameră locuri unde le puteți pune. Nu vă concentrați doar pe zona ferestrelor, dar atenție și la lumina disponibilă vara sau iarna, umiditate și circulația aerului. Plantelor nu le place nici să fie prea cald, nici să fie curenți de aer, nici ca atmosfera să fie prea uscată.

×