Acoperişurile solidarităţii

Cand am ajuns in Norvegia, am asteptat cu nerabdare sa vad acoperisurile verzi despre care citisem pe internet. La Norsk Folkmuseum, aflat pe Peninsula Bygdøy, in Oslo, am aflat ca acest mod de a face acoperisul nu e doar o metoda traditionala simpla si ieftina de a acoperi o casa, ci si o poveste despre solidaritatea fermierilor norvegieni.

Case pe care creste iarba se gasesc peste tot in Norvegia, pentru ca era modul principal in care se faceau acoperisurile. Se folosea metoda la cladirile de locuit, dar si la hambare si grajduri. 'Ideea era sa izolezi aceste case care nu aveau cosuri la sobe, in vechime. Fumul iesea direct in camera si mai iesea si printr-o gaura facuta in acoperis. In aceste conditii, era imposibil sa mai ai un al doilea nivel sau o mansarda.

Bucatile groase de gazon tineau frigul afara. Mai intai se fixau scandurile pe casa, apoi, peste ele, se puneau mai multe straturi de scoarta de copac, pentru a face acoperisul impermeabil', explica Paal Mork, director de comunicare al acestei institutii care e cel mai vechi muzeu din lume in aer liber. Pentru ca vantul bate mai mereu in Norvegia, riscul ca scoarta de copac sa zboare de pe case imediat era mare. Iar fermierii nu puteau face singuri aceasta munca grea, si nici nu aveau servitori, asa ca au gasit o solutie.

Fiecare a stabilit o zi in care avea sa-si acopere casa si i-a chemat pe vecinii aflati uneori la zeci de kilometri departare, pentru a munci repede si impotriva vantului. Imediat ce scoarta ajungea pe casa, trebuia pus pamantul peste ea. Pamantul era taiat direct din curte si avea pe el tot felul de plante. Era o munca grea, care se facea voluntar. Este ceea ce norvegienii numesc 'dugnad', ceva in genul a ceea la noi era 'claca'. Acest obicei mai exista si astazi in Norvegia. Chiar daca stau in apartamente, la bloc, oamenii se aduna si muncesc impreuna cand cineva vrea sa ii curete locuinta. La muzeu de asemenea se recurge la astfel de munca voluntara, pentru taierea ierbii de pe acoperisuri, de exemplu.

I-am spus lui Paal ca am vazut imagini pe internet in care cresteau chiar copaci in pamantul de pe acoperis. Mi-a dovedit ca un copac pe acoperis e, de fapt, semn de proasta intretinere: 'Copacii isi extind radacinile, sapa in pamant si pot ajunge in interiorul casei. Si iarba trebuie taiata in timpul verii. Nu trebuie lasata sa moara, pentru ca radacinile ei tin pamantul legat. Altfel, acoperisul s-ar prabusi'. Aceste acoperisuri sunt foarte grele, in comparatie cu cele facute din alte materiale, si de aceea constructia trebuia sa fie foarte solida.

In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, pe case au aparut cosurile si oamenii au putut sa isi construiasca inca un etaj. Dar nu au renuntat cu totul la acoperisurile verzi. In secolul al XX-lea, a devenit o moda sa iti faci un astfel de acoperis, in ideea de casa veche norvegiana, construita traditional.

Am intrebat daca cei care locuiau in aceste case nu se temeau de insectele care puteau sa ajunga inauntru din iarba. 'Nu cred ca le pasa prea mult de asta. Dar nu stim foarte multe despre modul in care iarba era tratata', spune Paal Mork.