Locuinţa prezentată în numărul de astăzi vă propune un stil interior de locuire un pic diferit. Spaţial, locuinţa este concepută pe două niveluri principale - parter şi etaj, la acestea intervenind şi separaţia funcţională pe etaje decalate. Astfel, locuinţa va avea patru niveluri de călcare diferite.
Astfel, accesul la parter se face prin intermediul unui vestibul în holul principal. Acest spaţiu asigură legătura cu celelalte funcţiuni principale, respectiv bucătăria, biroul cu grup sanitar propriu, precum şi living room. Zona bucătăriei şi a locului de luat masa sunt "înălţate" cu cinci trepte, realizându-se o separaţie vizuală faţă de living. Spaţiul de zi de la parter are spre curte un ecran de sticlă, spectaculos, care asigură legătura vizuală cu exteriorul şi accesul pe o terasă cu dimensiuni mari, beneficiind şi de o parte acoperită de volumul etajului. Legătura dintre bucătărie şi locul de luat masa se face prin intermediul unui spaţiu-tampon unde se află cămara şi locul pentru frigider.
Etajul se formează spaţial peste suprafaţa construită a parterului, mai puţin livingul, acesta fiind acoperit de sine stătător. Nivelul este compus din două dormitoare cu suprafeţe generoase, poziţionate şi acestea pe niveluri decalate - la cinci trepte -, fiecare din ele având camere de baie proprii şi locuri de depozitare, dressinguri. Ambele au posibilitatea de acces direct pe o terasă proprie de mici dimensiuni poziţionată în consolă. Unul dintre dormitoare are adosat un spaţiu multifuncţional ca extensie a suprafeţei utile, unde poate fi amenajată o seră, cu vedere către zona liniştită, opusă străzii. Exterioarele conferă spectaculozitate, suprafeţele vitrate tip ecran, precum şi suprapunerea pe verticală a volumelor constituind specificul acestei construcţii.
Proiect conceput de arhitect Bogdan E. Bobia şi arhitect Vlad Georgescu
telefon: 0740.025.752; 0722.455.223
www.virginiadesign.ro.
CĂTRE ARHITECŢI
Jurnalul Naţional, prin suplimentul Jurnalul casei, vine în sprijinul arhitecţilor prin rubrica "Proiect de casă", în care îi invităm să îşi prezinte propunerile. Astfel, proiectele pot apărea în acest format în paginile suplimentului. Pentru detalii ne puteţi scrie la adresa de e-mail georgiana.teodorescu@jurnalul.ro
Citește pe Antena3.ro