x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cheltuieli mai mici

Cheltuieli mai mici

de Adela Parvu    |    21 Mar 2009   •   00:00
Cheltuieli mai mici
Sursa foto: /Quelle Bausparkasse

SOLUŢII ANTICRIZĂ PENTRU FAMILIILE AFLATE ÎN DIFICULTATE

Cum mulţi oameni au rămas fără serviciu, plata pentru rate sau facturi devine tot mai dificilă, iar soluţiile nu se întrevăd prea uşor, mai ales când nici nu există înţelegere în familie. Lipsa banilor poate duce la certuri şi blamări între partenerii unui cuplu, dar situaţia actuală ar trebui să fie văzută cu alţi ochi. Mai multă înţelegere şi mai mult pragmatism nu ar strica. Pentru cei care au părinţi pensionari ce deţin propria casă pot exista soluţii salvatoare, dacă se depăşesc anumite mentalităţi şi preconcepţii învechite.

TRAI ŞI AFACERI ÎN FAMILIE
Una dintre aceste soluţii ar putea fi traiul în comun, bunici, părinţi şi copii. Una dintre familii ar reuşi astfel să închirieze locuinţa, având un venit asigurat, iar pe de altă parte ar reduce din cheltuieli, cum ar fi cele pentru plata întreţinerii.

Nu este perioada în care apartamentele să fie vândute, dar închirierile, mai ales la sume rezonabile au mare succes. Dacă chiria acoperă măcar plata la utilităţi, este deja un câştig şi poate reprezenta un venit sigur. Pentru asta însă e bine ca cei ce închiriază să se asigure că plăţile chiriei pot fi făcute constant şi la timp de chiriaşi, mai ales că legile în vigoare nu permit evacuarea chiriaşilor atunci când doreşte proprietarul. Pentru cei care au bunici sau părinţi la ţară şi au rămas fără slujbe, e timpul să se informeze mai mult despre creditele ce pot fi accesate de la Uniunea Europeană în domeniul agriculturii. Există acum oportunităţi pentru modernizarea micilor ferme, pentru lucrul diferitelor culturi. Unitatea familie contează enorm în această perioadă şi cu aportul mai multor membri, de la copii la părinţi, fraţi, veri şi bunici se pot face afaceri în familie.

OCCIDENTALII SUNT MAI RELAXAŢI
Piaţa creditelor din Occident permite şi celor cu venituri foarte mici să acceseze credite, ceea ce nu se întâmplă la noi. Spre exemplu, Quelle Bausparkasse împrumută cetăţenii germani, chiar şi pe cei pensionari cu sume de până în 4.000 de euro pe o perioadă de 5, 10 sau 15 ani, iar rata lunară este până în 40 de euro, în funcţie de perioada pentru care se accesează creditul.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv