x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Florile parfumate ale anotimpului rece

Florile parfumate ale anotimpului rece

de Cristina Zaharia    |    18 Ian 2007   •   00:00
Florile parfumate ale anotimpului rece
MEREU VERDE
Speciile de plante care infloresc iarna sunt in general foarte parfumate. Este un fenomen natural destinat, dupa cum spun specialistii, sa atraga gazele polenizatoare ce supravietuiesc in acest anotimp, proces ce asigura supravietuirea plantei prin producerea de fructe si de seminte

Speciile care infloresc iarna, cultivate de gradinarii profesionisti, fac de obicei flori mici si extrem de parfumate, dar exista si hibrizi cu eflorescente masive si rezistente pe perioade de timp mai indelungate. Chiar daca originea lor este foarte diversa, plantele adaptate la clima temperata sunt intr-o reala rivalitate in ceea ce priveste coloristica si intensitatea efluviilor destinate sa atraga atentia pasarilor sau gazelor ce survoleaza zona.

EVITATI EXCESELE

Fiecare planta emite un parfum specific, iar alegerea si cresterea in interiorul aceluiasi areal trebuie controlate cu grija. Excesul ori combinarea unor specii care nu se suporta reciproc poate duce la o sarabanda de efluvii ce vor deruta polenizatorii si vor crea reactii confuze proprietarului sau vizitatorilor gradinii. Documentati-va temeinic pentru a fi siguri ca speciile asupra carora v-ati oprit pot coabita fara probleme.

Important este si amplasamentul plantelor parfumate in functie de talia acestora. Plantele delicate, de mici dimensiuni se vor pune pe marginea aleilor sau in apropierea locurilor de relaxare, cele mai viguroase si mai vizibile, in centrul gradinii sau in colturile cu buna vizibilitate.

SPECTACOL CONTRASTANT

Speciile de plante care infloresc iarna, pe langa parfumul deosebit de puternic, impresioneaza si prin impact vizual, pentru ca este intotdeauna emotionant sa privesti o floare aparent delicata supravietuind stratului de zapada sau frigului aspru. Pentru cei care vor fi convinsi sa planteze astfel de specii mai trebuie spus ca multe plante au perioade de inflorire scurte si parfumul emis devine puternic numai atunci cand floarea este complet deschisa.

De asemenea, multe plante ce se inmultesc prin bulbi au tijele scurte si nu cresc mai sus de… firul ierbii, asa incat este recomandabil sa se planteze pe o suprafata mai mare, pentru a deveni vizibile. La selectarea speciilor e bine ca acestea sa fie alese in asa fel, incat inflorirea sa se faca pe rand, asigurand mereu o varietate aflata in aceasta stare. Mai exista si solutia de a planta intr-un spatiu restrans mai multe specii cu o buna coabitare si care infloresc simultan, oferind astfel un spectacol remarcabil.

SI ALTE MIROSURI…

Sunt si specii a caror inflorire produce iarna mirosuri nu tocmai placute. Asa sunt Helleborus foetidus, care, dupa cum ii spune si numele, degaja un miros deloc seducator si foarte pregnant atunci cand ii sunt strivite frunzele, sau Daphne laureola, o specie de dafin foarte putin apreciata.

Speciile care infloresc iarna trebuie plantate in locuri bine planificate. O solutie ideala este aceea de a fi dispuse in spatele unor plante care in sezonul rece pierd frunzisul. In acest fel, inflorirea hibernala va deveni vizibila si spectaculoasa, iar in timpul verii, prezenta plantei va deveni discreta. Mai recomandam plantarea in imediata vecinatate a casei, langa usa de intrare sau sub ferestre, in asa fel incat sa puteti beneficia de efluviile puternice ale parfumului in timpul infloririi

ATENTIE
Majoritatea arbustilor si plantelor cu infloriri hibernale poate oferi si minunate buchete pentru decorarea si parfumarea casei la interior. In general se taie tijete atunci cand floarea este boboc, in asa fel incat ea sa se desfaca in glastra si sa dureze cat mai mult timp. Bulbii de iacinta sau de narcisa pot fi rasaditi si in ghivece de mici dimensiuni, iar atunci cand infloresc pot oferi un real spectacol de culoare si parfum in orice incinta. Ei se simt bine de obicei la lumina, pe pervazul ferestrei, iar florile, colorate in general in alb, roz, galben sau bleu, anunta primele zile insorite ale primaverii, cresterea luminii si caldurii solare

  • foto: Limelight Management
  • ×