x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ingredientul simplu și eficient care te ajută să scapi de melcii din grădină

Ingredientul simplu și eficient care te ajută să scapi de melcii din grădină

14 Aug 2024   •   21:15
Ingredientul simplu și eficient care te ajută să scapi de melcii din grădină
Sursa foto: Hepta

În pofida faptului că par foarte drăguti, melcii sunt foarte dăunători pentru plante, astfel că este indicat să-i alungi cât mai repede din grădina ta.

Astfel că soluția naturală, ieftină și eficientă este berea. deoarece melcii sunt atrași de mirosul și gustul acesteia.

Toarnă bere în câteva recipiente mici, umplându-le pe jumătate, cum ar fi pahare de plastic sau borcane mai mici. Asigură-te că acestea sunt suficiente de adânci pentru ca melcii să nu poată ieși după ce au intrat. Poți folosi orice tip de bere, dar se pare că melcii sunt mai atrași de berea mai închisă la culoare.

Pune apoi recipientele în zonele grădinii unde ai observat activitatea intensă a melcilor. Aceștia se află, de obicei, în apropierea plantelor vulnerabile, cum ar fi salată, căpșuni sau alte legume, dar și la flori și copaci mai mici.

Citește și Codurile portocaliu și galben de caniculă, prelungite până vineri

Lasă recipientele peste noapte, când melcii sunt cei mai activi. Dimineața verifică capcanele și vei observa că mulți melci s-au înecat în bere. Dacă este necesar, repetă procesul.

Dacă recipientele sunt adânci, îngroapă-le parțial în pământ, astfel încât marginea superioară să fie la nivelul solului. Acest lucru va face mai ușor pentru melci să intre în ele.

Însă trebuie să știi că berea pierde eficiența după câteva zile, așa că este bine să o schimbi periodic.

Alte metode care te ajută să scapi de melci

Coji de ouă: Zdrobește coji de ouă și împrăștie-le în jurul plantelor. Marginile ascuțite descurajează melcii să se apropie.

Cupru: Benzile de cupru pot fi plasate în jurul ghivecelor sau al paturilor de flori. Cuprul emite un șoc electric atunci când melcii intră în contact cu el, descurajându-i să treacă.

Rumeguș sau paie: APot fi folosite pentru a crea o barieră deoarece sunt greu de traversat pentru melci.

Citește și Cum să îți protejezi părul vopsit de razele UV

Cenușă de lemn: Împrăștie cenușă de lemn în jurul plantelor. Cenușa deshidratează melcii și îi ține la distanță.

Sare: Sărea omoară melcii prin deshidratare dar  trebuie folosită cu precauție pentru a nu afecta solul, potriviit spynews.ro.
 

×
Subiecte în articol: ingredient grădina melci melci gradina