x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Lacasuri de cult din Transilvania

Lacasuri de cult din Transilvania

de Simina Stan    |    04 Ian 2007   •   00:00
CLADIRI DE PATRIMONIU
Bisericile fortificate din Biertan, Prejmer, Darjiu, Saschiz, Valea Viilor, Viscri si Calnic
La Biertan, spre deosebire de alte biserici fortificate inscrise pe lista patrimoniului UNESCO, se plateste bilet de intrare, iar ghidul explica detaliat intreaga istorie a locului

Sibiul este unul din orasele care trebuie categoric vizitate anul acesta, dar nu numai. Intreaga regiune numara locuri pe care oricare dintre noi ar trebui sa le cunoasca, nu pentru ca sunt pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ci pentru peisajul transilvan, arhitectura medievala remarcabila si oamenii acestor locuri.

Daca in numarul anterior vorbeam despre bisericile fortificate in general, urmatoarele doua numere vor fi dedicate celor sapte monumente din Transilvania inscrise din anul 1993 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

In tara Barsei sau pe Valea Tarnavelor descoperi la fiecare pas transplantul de cultura si civilizatie europeana medievala. Este admirabil cum aceste asezari au reusit sa pastreze nedeteriorata armonia dintre oameni si mediul inconjurator. Asezarile urmeaza acelasi tipar, prin mijlocul satului curge un parau, casele sunt vopsite colorat in tonuri de ocru, verde sau albastru, cu acoperis tipic, iar biserica fortificata este situata in mijlocul satului.

In urma lucrarilor de consolidare si restaurare din anii 1970 au fost lasate vizibile etapele succesive ale bisericii din Prejmer. In urma fortificarii si inaltarii cladirii bisericii, mai multe din golurile initiale au fost acoperite. In acest caz se observa cum peste doua goluri initiale, o fereastra quadrilobata, influenta a cistercienilor, in registrul superior si o fereastra simpla in registrul inferior le-a fost ulterior suprapusa o fereastra in stil gotic

Spre sfarsitul secolului al XIV-lea, invaziile otomane obliga comunitatile sasesti sa isi ia masuri de protectie. Pentru ca nu aveau puterea militara sau economica de a fortifica intreaga asezare, au intarit anumite puncte. Initial au fortificat cetatile taranesti acolo unde existau. Aceasta solutie a fost abandonata in favoarea fortificarii bisericilor, intrucat acestea puteau adaposti intreaga comunitate. Astfel, zidurile bisericilor sasesti au fost inaltate, au fost prevazute cu un drum de straja deschis si au fost intarite de un rand de turnuri si bastioane. Adeseori s-a construit o a doua sau a treia incinta, ceea ce reflecta statutul financiar al comunitatii.

BIERTANUL DIN VALEA TARNAVELOR

Mentionat pentru prima data in anul 1283, a fost scaun episcopal, intre secolele XIV-XIX. Situat pe Valea Tarnavelor, Biertanul, desi prosper, nu a reusit sa obtina privilegiile unui oras datorita opozitiei breslelor din Sighisoara si Medias.

Biserica Sfanta Maria este amplasata pe o inaltime naturala. Portalul gotic si diferitele elemente renascentiste arata ca biserica a cunoscut mai multe etape. In 1408, Papa aprobase vanzarea de indulgente in beneficiul renovarii bisericii. Aceasta practica era des intalnita in Europa catolica, astfel iti erau iertate pacatele in schimbul unei anumite sume de bani. In Turnul lapidarium se pastreaza pietre funerare ale episcopilor datand din secolele XVI-XVIII. In Turnul catolic se mai pot inca observa frescele de la inceputul secolului al XVI-lea, acesta fiind spatiul unde se tinea slujba pentru cei ce nu trecusera la luteranism. Turnul impacarii nu este chiar un turn, ci o incapere, unde erau incuiati doua saptamani sotii care nu se mai intelegeau. In camera era un pat, o masa, o farfurie si o furculita. Se pare ca aceasta tactica functiona, vorbindu-se de "un singur divort in 400 de ani".

UNESCO ROMANIA

Desfasurandu-se in forma de spirala, fortificatia a fost construita intre anii 1490-1522. Are trei ziduri de incinta, sase turnuri, trei bastioane si o scara acoperita care solutioneaza diferentele de nivel. Orologiul dateaza din anul 1508
Romania este de 50 de ani unul din cele 191 de state membre ale Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO). Una dintre misiunile UNESCO este aceea de a cataloga, prezerva si salva locuri care sunt importante din punct de vedere natural, istoric sau arhitectural pentru intreaga comunitate mondiala. In afara de bisericile fortificate din Transilvania, pe lista UNESCO mai sunt inscrise centrul istoric al orasului Sighisoara, opt biserici din lemn din Maramures, Manastirea Horezu, manastirile din Bucovina, cetatile dacice din Muntii Orastiei si Delta Dunarii.

PREJMER

Situat in Tara Barsei, pe drumul catre pasul Buzaului, Prejmer a fost proprietate a cavalerilor teutoni pana in prima jumatate a secolului al XIII-lea, cand regele Bela al IV-lea al Ungariei (1235-1270) a cedat proprietatile lor, printre care Feldioara, Harman si o serie de alte posesiuni abatiei Citeaux, din Burgundia, a ordinului cistercian.

Edificiul bisericii, initial catolica, are plan in cruce greaca modificat prin interventiile din secolul al XVI-lea. Simplitatea ferestrelor qvadrilobate cisterciene, altarul gotic datand din 1450, probabil pictat de Erhardus, un mester vienez, si mobilierul pictat cu vechi motive populare sunt detalii ale caror valoare nu poate fi ignorata.

FORTIFICATII

Zidurile fortificatiilor bisericii din Prejmer erau inalte de peste 12 metri si groase de 3 metri, fiind protejate de palisade, santuri umplute cu apa si patru turnuri. Aici s-a pastrat asa-numita "orga a mortii", un dispozitiv pe care erau fixate mai multe archebuze ce trageau toate simultan. In timp, incinta a devenit neincapatoare pentru intreaga comunitate, astfel a fost necesara etajarea constructiilor. Accesul se face printr-un gang, unde se gaseste si astazi hersa.

In interior, constructiile sprijinite de zidul de incinta au 3-4 etaje, fiind impartite in 60 de compartimente. Acestea sunt prevazute cu beciuri si 260 de hambare, unde erau adapostite proviziile.

Impresionanta este bolta gotica ale carei nervuri au rol structural. S-a pastrat mobilierul original datand din secolul al XVI-lea, din care altarul deosebit de valoros. Rama din lemn suflat in aur contine 28 de panouri pictate intre anii 1515-1524. Stranele au fost realizate la inceputul secolului al XVI-lea in atelierul lui Johannes Reichmuth din Sighisoara. Feroneria usilor este remarcabila si in special usa sacristiei cu deosebitele intarsii si sistemul original cu 13 incuietori actionate de o singura cheie, care functioneaza si astazi

Zidurile exterioare ale fortificatiei prezinta elemente decorative, coloane angajate, iar pe partea superioara a fortificatiei se observa un rand de masiculiuri care astazi dau farmec fortificatiei
Nervurile boltii gotice de la Prejmer, care incadreaza frumos ferestrele qvadrilobate cisterciene, au un rol predominant decorativ, spre deosebire de nervurile boltii bisericii de la Biertan, care au rol structural

Desfasurandu-se in forma de spirala, fortificatia a fost construita intre anii 1490-1522. Are trei ziduri de incinta, sase turnuri, trei bastioane si o scara acoperita care solutioneaza diferentele de nivel. Orologiul dateaza din anul 1508
Deasupra unei intrari se mai pot vedea gurile de pacura si de tragere, astazi elemente decorative. Acolo unde este posibil este recomandat sa urcati in turnuri, dar cu atentie. Eforturile va vor fi rasplatite de o perspectiva minunata a zonei

  • Multumiri Mioritics pentru sprijinul acordat www.bisericifortificate.com
  • ×
    Subiecte în articol: unesco