x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Locuinţă modernă pe lot amenajat peisager

Locuinţă modernă pe lot amenajat peisager

27 Iun 2009   •   00:00
Locuinţă modernă pe lot amenajat peisager
Sursa foto: /

CASĂ UNIFAMILIALĂ CONTEMPORANĂ ÎN FORMAT P+1. Pentru mulţi investitori, terenul construit este mai valoros decât spaţiul adiacent, verde. Însă pentru cumpărătorul privat, spaţiul liber plantat este la fel de important precum utilităţile, locul de parcare şi finisajele clădirii în sine, aşa cum se poate observa din proiectul de astăzi.



El înscrie în liniile arhitecturii moderne contemporane prin geometria simplă (atât la interior, cât şi la exterior) şi prin materialele tipice acestui stil: beton, sticlă, placări cu lemn.

DISTRIBUŢIA PE ETAJE

Accesul principal este flancat de două garnituri de verdeaţă, una plantată, cealaltă cu rol de parcare pentru trei maşini, dalele inerbate păstrând ideea de verde. Parterul  multifuncţional este distribuit între zona de zi, zona de studiu şi zona de noapte pentru oaspeţi. Astfel, dormitorul şi biroul sunt poziţionate la intrarea în locuinţă, livingul, locul de luat masa şi bucătăria în continuarea acestora, corelate cu terasa placată şi cu piscina. Bucătăria din interiorul locuinţei este dispusă în oglindă cu cea din exterior, aceasta din urmă fiind utilizată pe timp de vară împreună cu şemineul-grătar. Livingul şi locul de luat masa sunt delimitate de o uşă culisantă din sticlă, spaţiul fiind perceput ca un tot unitar. Scara de acces la etaj este dispusă pe peretele interior livingului, nivelul unu fiind destinat exclusiv zonei de noapte. Aici se găsesc trei dormitoare deservite de dressinguri şi de băi proprii.

AMENAJAREA GRĂDINII
Jocul dalat supradimensionat de la exterior şi piscina funcţională dau spaţiului liber o vocaţie recreaţională, de loisir. Arbuştii şi plantele târâtoare punctează traseele şi zonele de staţionare, având rol de protecţie solară şi ornamentală.



Proiect conceput de arhitect Răzvan Bârsan, www.birouldearhitectura.ro


CĂTRE ARHITECŢI
Jurnalul Naţional, prin suplimentul Jurnalul casei, vine în sprijinul arhitecţilor prin rubrica "Proiect de casă", în care îi invităm să îşi prezinte propunerile. Astfel, proiectele pot apărea în acest format în paginile suplimentului. Pentru detalii ne puteţi scrie la adresa de e-mail georgiana.teodorescu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: proiect de casă