Omul care sfinţeşte locul

Deşi avem in folclorul oral minunata zicere conform căreia "omul sfinţeşte locul", aplicaţiile ei in teren (ca să zic aşa…) sunt, din păcate, flori atăt de rare, incăt nu prea putem face primăvară cu ele.

Deşi avem in folclorul oral minunata zicere conform căreia "omul sfinţeşte locul", aplicaţiile ei in teren (ca să zic aşa…) sunt, din păcate, flori atăt de rare, incăt nu prea putem face primăvară cu ele. O mentalitate de tot păguboasă asociază in mintea romănului frumosul şi curăţenia cu bogăţia. A fi sărac sau a căştiga modest devine expresia unui fatalism ce determină mulţi concetăţeni să renunţe la orice fel de iniţiativă, să se lase invadaţi de dezordine şi de mizerie. Garduri căzute pe o rănă, acoperişuri coşcovite şi cărpite cu te miri ce materiale, curţi lăsate in paragină, mormane de fiare ruginite şi lucruri nefolositoare sunt imaginile dezarmante pe care le poţi vedea aproape in orice sat, in orice regiune a ţării.

Oglinda aburită

Un exerciţiu cu foloase reale ar fi curajul de a ne privi in oglindă, fără să o aburim, pentru a estompa imaginile acuzatoare. Poate băncuţa din faţa porţii, pe care stau la bărfă cam mult şi cam multe femei, ar trebui pur şi simplu desfiinţată prin lege. Controale mai dese şi mai atente la bodegile şi chioşcurile in care se vănd băuturi alcoolice, incă de la primele ore ale dimineţii sau pănă tărziu, in noapte, ar fi foarte binevenite. Agenţi ai gărzilor de mediu, ai autorităţilor sanitare şi veterinare mai activi şi mai greu de corupt ar ajuta la imbunătăţirea situaţiei. Dar inainte de orice avem nevoie de un program civilizator (mai cu seamă educaţional) susţinut de Guvern şi de autorităţile locale, intens mediatizat, care să deschidă rapid calea progresului mental.

Protejaţi temeliile

Dacă răndurile de mai sus au părut prea dure, ele nu trebuie să sperie pe nimeni, ba dimpotrivă. Avem in mediul rural romănesc un filon subteran curat, singura problemă fiind modalitatea de a-l aduce la suprafaţă. Şi aici, ca de altfel in multe alte domenii, credem că nu e nevoie să inventăm nimic, fiind suficient să aplicăm metode care au dat rezultate in ţări aflate inaintea noastră pe scara civilizaţiei. Perioadele de decădere economică, de marasm social sau de derapaj politic au fost depăşite de multe popoare europene in primul rănd pentru că, acolo unde nu mai rămăsese nimic construit secole de-a răndul, au fost protejate temeliile. Nu numai temeliile spirituale şi culturale, ci şi cele fizice, care ţin de tradiţii arhitecturale, de protejarea şi reinterpretarea mediului ambient, de tradiţiile lucrative, meşteşugăreşti. Cine crede că renaşterea satului romănesc trebuie să inceapă cu demolarea lui de la temelie se inşală. Un hambar, o casă, o şcoală, o primărie vechi de o sută de ani au valoare de model inestimabilă şi pot fi readuse la valori de intrebuinţare remarcabile.

Valori constructive

Peste tot in Europa (dar nu numai pe bătrănul continent!), aproape orice element din structura sau ornamentul unei construcţii ce a depăşit un secol de existenţă este păstrat cu sfinţenie, protejat şi pus in evidenţă. Aspectul exterior al clădirilor nu poate fi modificat semnificativ decăt cu aprobări de la serviciile de urbanism, de la structurile ce răspund de evidenţa patrimonială, ba chiar şi de la autorităţile locale, care au un cuvănt greu de spus. Dreptul de proprietate nu este interpretat ca fiind discreţionar (casa mea, fac ce vreau cu ea!!!), ci mai degrabă ca unul ce incumbă responsabilităţi şi obligaţii bine definite. Foarte importantă este şi forţa opiniei colective, pentru că oricăt de mică ar fi colectivitatea care işi manifestă aprobarea sau opoziţia faţă de o idee ori o acţiune, atitudinea comună şi desfăşurată in interes general este respectată. Revenind la ideea generală a acestui articol cred că trebuie să reinvăţăm ce inseamnă respectul de sine, respectul faţă de proprietate.

Paradisul căştigat

Dacă vorbim despre locul unde ne vom petrece veşnicia, nu putem aştepta cu măinile incrucişate, o viaţă intreagă, să vină Paradisul la noi, ci trebuie să facem tot ce ne stă in putinţă să ajungem noi in Paradis. Cam aşa trebuie privită şi casa noastră pămănteană, unde, cu eforturi şi cheltuială zilnice, trebuie să construim locul in care să putem respira sănătos, să ne putem hrăni indestulător, să iubim şi să fim iubiţi după cum o cer mintea şi sufletul nostru. Nu ne poate fi indiferent nimic din ceea ce ne inconjoară, nu putem lăsa la voia intămplării nimic din ceea ce a creat Dumnezeu sau din ceea ce au inventat semenii noştri spre a ne face viaţa mai curată şi mai luminoasă.

Casa şi curtea in care locuim ne reprezintă din toate punctele de vedere, iar felul in care ele sunt percepute din exterior este esenţial. In fapt, pentru un străin, ele sunt un fel de carte de vizită care atestă starea noastră socială, nivelul de educaţie la care am ajuns, felul in care ne asumăm trecutul, prezentul şi viitorul. Simplitatea, curăţenia, ingeniozitatea nu au nimic de-a face cu bogăţia sau cu sărăcia calculate in sumele din conturi bancare. Oamenii a căror apreciere contează cu adevărat nu se vor lăsa inşelaţi nici de opulenţa scoasă la vedere in mod ostentativ, nici de situaţia financiară precară, dacă ea este asumată cu demnitate