x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Transparenta nordica - Design in sticla, obiecte spectaculoase

Transparenta nordica - Design in sticla, obiecte spectaculoase

de Gabriela Sirbu    |    09 Feb 2006   •   00:00
Transparenta nordica - Design in sticla, obiecte spectaculoase
AFLA CE E NOU
In lumea designului interior exista un curent care poarta numele de "design scandinav". Cunoscut peste tot in lume ca fiind produs al acestei scoli este Ikea. Numai ca "scandinav" inseamna ceva mai mult decat Suedia. Mai inseamna si Norvegia, Finlanda, Danemarca. Norvegia a avut o traditie foarte buna in materie de design pana prin 1965-1970. Dar s-a oprit atunci, pentru ca bunastarea materiala a tarii a inceput sa fie asigurata de petrolul descoperit in Marea Nordului. Nu mai era nevoie de industrii alternative care sa asigure siguranta economica a norvegienilor. Cu toate acestea insa, talentul unor creatori s-a dovedit mai puternic decat curentul firesc al societatii. Unul dintre acesti artisti este Catherine Maske, designer de obiect, in sticla transparenta.

RECUNOASTERE

Catherine Maske se bucura de recunoastere internationala. Are un master degree in arta si design obtinut la Universitatea din Helsinky si un BA de la Colegiul National de Arta din Oslo. A urmat cursuri speciale la Scoala de Arta din Sunderland, Anglia, si a studiat fotografia la Universitatea de Arta si Design din Bergen. Aceasta educatie solida i-a dat o libertate si oportunitati deosebite in creatii care implica fotografia, sticla si ceramica.

PREMII INTERNATIONALE

Catherine Maske a primit importante premii si burse pentru creatie si design. Printre ele amintim Premiul Norvegian de Design pentru tineri artisti in 1997, Premiul pentru talent din partea Fundatiei Scheibler’s in 1998, un premiu de expozitie din partea Consiliului de Design Norvegian din 2002 pana in 2004 si o bursa de lucru de trei ani din partea guvernului norvegian, in 2003. A avut expozitii la Stockholm, Helsinki, Londra, Hamburg, Washington, New York, Milano, Brussel, Berlin, Tokyo.

Catherine Maske si-a facut prima aparitie in 1998 cu o expozitie independenta, la Muzeul de Arta Decorativa din Oslo. De atunci, lucrarile ei in sticla au fost expuse in muzee si expozitii peste tot in lume. Catherine este o aparenta delicata, cu o eleganta si o timiditate specific nordica. Imi explica, intr-o engleza cu accent puternic, cum acea prima expozitie din 1998 a speriat-o putin, pentru ca nu se astepta la succes. "Dar imediat am realizat de ce au fost apreciate lucrarile mele. Pana atunci tot ceea ce tinea de arta norvegiana in sticla era in culori puternice, opace. Lucrarile erau grele, aveai nevoie de un puternic simt al decorului si spatiului ca sa le poti folosi. Mie insa mi-a placut mai mult sticla transparenta. Si pentru ca am expus asa ceva, evident combinat cu fotografia proprie, s-a constituit intr-un succes enorm, pentru ca aduceam ceva foarte nou in designul norvegian. Mi-a fost putin frica de succesul pe care l-am avut atunci si pentru ca nu il asteptam. Eram inca studenta si nu consideram ca am ajuns la un stadiu in care sa pot fi aclamata peste tot in lume. Dar s-a intamplat si a trebuit sa ma... conformez."

VOCEA CRITICILOR

Istoricul de arta Frank Falch spune ca "Maske foloseste o combinatie neobisnuita de sticla si fotografie. In cativa ani de studiu ea a creat a noua imagine artistica, in care doua forme de expresie sunt reprezentate egal. Explorand proprietatile sticlei in combinatie cu cele ale fotografiei, Catherine a contribuit, intr-adevar, la o reinnoire a artei norvegiene in sticla".

STICLA SI FOTOGRAFIE

In 1998 expozitia ei de sticla sferica a avut un succes enorm. Incapsulate in cateva straturi de sticla plutesc fotografii-segment ale corpului uman cum ar fi o ureche, un ochi, o mana sau o gura.

Fotografiile sunt facute la Muzeul de Istorie Naturala din Bergen. Acestea din urma pot fi admirate printre decoratiunile expuse in ansamblul arhitectural si decorativ de la Kirken Hus din Oslo si Concert Hall din Sandvika

Lucrarile ei creeaza cateva asociatii care se refera la simturile noastre, idei care nu sunt necunoscute in istoria artei.

Partile corpului sunt imortalizate in sticla cu scopul prezervarii. Aceste parti invita spectatorul sa le studieze mai de aproape si sa remarce ca o ureche poate fi frumoasa, desenul ei, dumnezeiesc. Catherine speculeaza foarte bine proprietatile optice ale sticlei. Obiectele sferice si rectangulare amintesc de globul magic din basme si surprind aspecte diferite ale aceluiasi obiect, in functie de unghiul din care el este privit. Desi unii ar putea fi socati de diferitele moduri in care partile corpului sunt expuse, nu se poate sa nu fie remarcat faptul ca, in spatele sticlei groase, aceste fotografii poarta cu ele o frumusete melancolica, mistica.

Ideea prezervarii este de asemenea prezenta si atunci cand Catherine incapsuleaza in sticla fotografii de fluturi, libelule sau insecte, specii pe cale de disparitie.

CATHERINE MASKE
Artista prefera lucrul in sticla, desi prima educatie artistica a primit-o in ceramica, la scolile primare. "Mi-a placut intotdeauna sa lucrez cu mainile, lucru care m-a indrumat spre prima arta care mi-a fost la indemana in copilarie, la scolile din Trondheim, unde m-am nascut. Dar ceramica nu a fost de ajuns, pentru ca sunt o fire foarte nerabdatoare. Si atunci, la Colegiu, m-am inscris la cursurile de design in sticla, pentru ca produsele in sticla capata viata mult mai repede decat cele in ceramica. Ceramica trebuie prelucrata si apoi uscata, arsa si pictata, deci dureaza foarte mult pana cand ai ceva gata. Sticla se modeleaza mai usor din puctul acesta de vedere, dar este si mult mai provocatoare. Pentru ca trebuie sa fii foarte atent la ce iese, si daca ai gresit putin, totul poate fi ruinat sau, dimpotriva, poate iesi ceva la care nu te-ai gandit." Sunt sigura ca, pe masura ce timpul va trece, imaginatia ei creativa va aduce multa bogatie spirituala poporului din care este foarte mandra ca face parte si intregii umanitati. Vorbind cu Catherine Maske, dar si cu oameni obisnuiti de aici, mi-a placut sa vad cu cata mandrie si grija isi trateaza norvegienii valorile nationale, dar nu numai. Aici fiecare persoana este considerata o valoare si tratata ca atare.
×