x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Colind cu bizăreaua in Apuseni

Colind cu bizăreaua in Apuseni

de Simona Lazar    |    Tudor Cires    |    19 Dec 2007   •   00:00

Dimineaţa de Ajun. In Apuseni, socăciţele aprind focul şi se pregătesc să bage in cuptor colacii şi păinea pentru Crăciun. Copiii, cei mici pănă in 10 ani, pleacă prin sat "cu biţăratul". Sau "cu bizăreaua".

Dimineaţa de Ajun. In Apuseni, socăciţele aprind focul şi se pregătesc să bage in cuptor colacii şi păinea pentru Crăciun. Copiii, cei mici pănă in 10 ani, pleacă prin sat "cu biţăratul". Sau "cu bizăreaua". Colindă pe uliţele innămeţite, bat din casă in casă, transmiţănd mesajul Naşterii Pruncului Iisus. "O vinit Ajunul lui Crăciun, cu un ceas bun şi cu zile multe!" Gospodarii ii servesc cu felii calde de cozonac umplut cu dulceaţă de fructe de pădure, cu nucă sau cu rahat. La fiecare gospodărie primesc mere, nuci şi colăcei. "Noi ieşim, Dumnezeu intră!", menesc apoi casei aceleia micii colindători. Şi merg mai departe. La altă casă…

"Biţăratul" celor mici e primul semn al marii sărbători creştine. Dar "bizăreaua", ce este ea? Ne-a desluşit asupra acestui obiect cu nume misterios Maria Cioica (originară din Lupşa), neobosita culegătoare de folclor a Apusenilor.

"Este făcută din lemn de răchită, ţinut o noapte la rece, de ingheaţă. După aceea, cu mezdreala se fac din el plete-plete." "Ce-i mezdreala?", apare din nou intrebarea pe buze. "Mezdreala este o bucată de fier ascuţit, cu două mănere laterale. O lamă. Şi cu ea se juleşte bucata de lemn şi se fac plete frumoase. Merg cu bizăreaua copiii, ca şi cum ar merge cu un baston." Aurel Dobra (din Girda de Sus) măngăie "pletele" băţului de răchită… "Parcă-i păr de inger!", exclamă. Pentru adulţi, Crăciunul incepe cu amintirea altor Crăciunuri, in vreme ce cu mezdreala pregătesc bizăreaua pentru cei mai mici ai casei.

 

Craii de la Girda de Sus "De-amiază, copiii cei mici se retrag pe la casele lor şi drumurile incep a le bate cei de 14-15 ani." Ei sunt Craii. Poartă costume speciale, impodobite, şi sabie de lemn la şold. "Ii simbolizează pe Irod şi pe cei trei regi din Orient, purtători de daruri - Valtezar, Gaşpar şi Melfior. Merg prin toate casele şi toţi ii primesc. Iar in ziua de Crăciun, tot ei, Craii, vin la biserică. Iar toţi creştinii vin, aducănd bucate alese, pe care le dau colindătorilor." In seara Ajunului insă, oamenii se trag pe la casele lor şi-aşteaptă momentul "cănd vin colindătorii cei mari". Moţul Aurel Dobra işi continuă vorba: "Aceştia sunt in număr de şapte şi umblă insoţiţi de muzică. După colinde, lasă loc altor căntece. Iar colindătorii joacă apoi cu gazda… Obiceiurile continuă şi-n ziua Crăciunului, şi de Sfăntul Ştefan. Cei care n-au fost colindaţi in prima zi vor fi colindaţi intr-a doua. Nimeni nu trebuie să rămănă necolindat!".

 

De Crăciun, pe masă Ce va pune pe masa de Crăciun nevasta moţului? Răspunsul ni-l dă Maria Cioica: "In seara de Crăciun se ştie că se pregătesc sarmalele. Se fac din carne, de regulă amestecată, că moţii mai taie şi căte un viţel, şi căte o oaie, să nu fie numai de porc. Ies mai gustoase. Se pun sare, piper, frunză tocată de pătrunjel, de ţelină, morcov ras şi ceapă tocată, prăjite puţin. Dar ce dă gustul specific sarmalelor moţeşti este «unsoarea răncedă», pregătită intr-un fel anume, la tăiatul porcului. Sarmalele se impăturesc apoi in foaie de varză murată".

Nu trebuie să lipsească nici cozonacul, care aici se pregăteşte mai ales umplut cu dulceaţă de fructe de pădure. "Dar noi avem un secret, pe care niciodată nu-l divulgăm!", ne spune şi Livia Danciu din Girda de Sus, după ce, gustănd din felia de cozonac cu afine, il lăudăm căt de aromat şi căt de pufos este! "Se pune gălbenuşul de ou frecat cu zahăr, drojdie, lapte şi făină şi se frămăntă pănă face băşici. Căt se lasă la dospit, noi pregătim cuptorul. Il jeruim. Il probăm cu făină. Cozonacul se umple cu dulceaţă şi nucă. Sau facem trei rulouri mai subţiri, la unul punem in aluat şi cacao, şi le impletim in trei, ca pe codiţe."

 

Alte provocări Gheţarul de la Scărişoara, Gheţarul de la Vărtop, Peşterile Coliba Mare, Coliba Mică, Poarta lui Ionele, Coteţul Dobreştilor, Cascada Vărciorog, ca şi apropierea de Padiş (Muntele Călineasa) şi de Muntele Găina, unde, vara, sunt renumitele "tărguri de fete", acestea sunt doar căteva dintre locurile spre care puteţi porni, dacă vă hotărăţi să vă petreceţi nu doar Sărbătorile, ci oricare dintre vacanţele anului la Girda de Sus (unde, de altfel, se află şi o tabără de speologie). Gheţarul de la Vărtop este renumit (şi nu doar printre speologi, căci poate fi vizitat fără un echipament special de oricare turist - bine informat insă), in afara bijuteriilor sale de calcar care inchipuie arabescuri de palat, datorită unor urme pe care "Omul de la Vărtop" (sau Homo Sapiens Fossilis) le-a lăsat in crusta de calcit. Dacă urci pănă la Groapa Ruginoasa, mai ales in fapt de primăvară, poţi vedea izbucnind prin Poarta lui Ionele izvoare cristaline (formate de gheaţa care se topeşte). Verile sunt tulburătoare, prilejuind emoţionante intălniri cu natura. Toamnele arămesc muntele, iar iernile…, iernile răsună de buciume.

Şi mai ales de Sărbători e stăpănă frumuseţea peste Apuseni. Cănd sufletul moţului creşte la căldura Crăciunului, precum cozonacul pus la dospit.

 

Colind din Apuseni Preluăm din volumul "Căt dor este pe la moţi" al Mariei Cioica (Editura Unirea, 2007) un frumos şi inedit colind din Apuseni, intitulat "Astăzi vecinicul cuvănt". "Astăzi vecinicul cuvănt,/ Prunc se naşte pe pămănt,/ Din Fecioară preacurată/ Şi de ingeri lăudată.// Trei crai de la răsărit,/ La Viflaim au venit/ Să se-nchine lui Iisus,/ Răsăritul cel de sus.// Păstorii se minunau,/ Ingerii frumos căntau:/ «Mărire-ntru cei de sus,/ Slavă ţie, prunc Iisus!»// Tu din raiul fericit,/ Prunc in faşe te-ai smerit,/ Pe Adam să-l măntuieşti/ Şi din iad să-l slobozeşti.// Mărire lui Dumnezeu/ Şi preasfănt Fiului său…/ Preamărire şi-nchinare/ Hristoase naşterii tale."

 

Cozonac cu dulceaţă de afine Ce are specific această reţetă este umplutura. In loc de nuci măcinate, rahat sau cacao se foloseşte o dulceaţă de afine (sau de alte fructe de pădure), pregătită "mai legată" şi presărată cu nucă.

Cozonacul se pregăteşte din făină, ouă (de obicei se folosesc două ouă la un kilogram de făină), lapte (sau apă, călduţă, pentru inmuiat drojdia), zahăr şi drojdie de bere (căt o nucă). Drojdia se desface in lapte sau apă, se presară făină şi se lasă la cald. După ce a dospit se amestecă bine cu restul ingredientelor. Nu se rupe aluatul, doar se frămăntă cu măinile pănă cănd face băşici. Pentru ca să nu iasă prea tare aluatul, secretul este să adăugaţi făină căte puţin şi să vă opriţi atunci cănd simţiţi că aluatul e suficient de elastic. Dacă vreţi să se desfacă in făşii, cănd il tăiaţi, atunci adăugaţi spre sfărşitul frămăntatului şi două linguri de unt topit. Lăsaţi la dospit, acoperit cu un şervet curat. După ce a crescut suficient intindeţi o foaie pe care o ungeţi cu dulceaţă (se poate presăra şi nucă măcinată), o rulaţi şi o puneţi in tavă, să mai dospească puţin. Daţi la cuptor 45-50 de minute. După ce l-aţi scos, ungeţi-l cald cu sirop de zahăr, ca să lucească.

×
Subiecte în articol: reţete de sărbători