Festinul pîinii nedospite

Pe strada “del Forno”, chiar în spa­tele Sinagogii spaniole, cuptoarele au început să se încingă. Trecuse deja un an de cînd evreii din Veneţia au pregătit pentru ultima dată pîine nedospită, în primele zile ale Paştelui

Pe strada “del Forno”, chiar în spa­tele Sinagogii spaniole, cuptoarele au început să se încingă. Era în a cinci­sprezecea zi a lunii nissan (n.r. – con­form calendarului Gregorian – martie, aprilie). Trecuse deja un an de cînd evreii din Veneţia au pregătit pentru ultima dată pîine nedospită, în primele zile ale Paştelui. De atunci s-a aşternut tă­cerea, deoarece, aşa cum spune tra­di­ţia, aceste cuptoare pot fi folosite o dată pe an. Astfel se rememorează an de an zi­­lele în care evreii au scăpat de sub ro­bia egipteană, mergînd în căutarea unor tă­rîmuri mai primitoare. Plecînd în gra­bă, evreii nu au mai avut timp să-şi pre­­gătească pîine din aluat dospit. Azimele, pîini din aluat nedospit, le-au ostoit foamea în călătoria prin deşert.

La lumina lumînării

Pentru că orice mîncare obţinută din aluat dospit era interzisă a fi consumată în timpul celor opt zile cît ţine Paştele (doar în Israel sărbătoarea se întinde de-a lungul a şapte zile), cu o seară înainte, la lumina lumînărilor, veneţienii căutau, chiar şi în cele mai tainice cotloane, resturile ospăţului de pînă atunci. Le strîngeau şi apoi le dădeau foc, pentru a păstra intact spi­ritul sărbătorii. De cele mai multe ori, în căutare erau implicaţi şi copiii. Pentru ei se lăsau special bucăţele de pîine sau paste pentru a fi găsite.

Ca şi în trecut, şi astăzi, în prima seară a Paştelui, evreii veneţieni se adună în jurul mesei de “seder”. Se citeşte iarăşi povestea Exodului, iar pe parcursul ei se îndeplinesc anumite ritualuri. Unul dintre ele este con­sumarea a patru pahare de vin, rareori suc de struguri. De asemenea, pe masă se aşază platouri cu “maror”, plante cu gust puternic, amărui, ­precum salata romană sau hreanul. Acestea se consumau alături de ­”azzima”, pîine nedospită, obţinută doar din făină şi apă. Pentru copii şi pentru cei cu sănătatea şubredă, se prepara un alt fel de azima, folosindu-se în plus ouă, zahăr, seminţe de chimen şi coajă rasă de lămîie. Pentru că era mai dulce şi mai gustoasă, purta numele de “azzima dolce”. Maror şi ­azima înlocuiesc, simbolic, ritualul sacrificiului de la Templu.

Bisse - Prăjitura şarpe

“Bissa” este una dintre multele prăjituri care se fac la Paşte.
Pentru că se ­pre­gă­teşte fără drojdie, este foarte uscată şi fă­rîmicioasă. Numele provine de la terme­nul veneţian foarte folosit “bissa”, în­semnînd şarpe de apă, datorită formei tipice pe care o are această prăjitură.

Ingrediente: un kg făină, 500 g zahăr, 250 ml ulei, 3 ouă, coaja rasă de la o lămîie.

Preparare: Se pune făina pe o ­­plan­şetă şi se face o adîncitură în mijloc. Se adau­gă ouăle şi coaja rasă de lă­mîie. Se frămîntă, zdrobind găl­be­nu­şurile şi adău­gînd zahărul şi uleiul pu­ţin cîte puţin. Se frămîntă pînă cînd aluatul de­vi­ne elastic. Cînd aluatul este gata se for­mează un rulou de 2,5 centimetri di­ame­tru şi se ta­ie în pîinici de aproximativ 10 centimetri lungime. Se modelează în for­ma literei “S” şi se aplatizează puţin. Se pun la o dis­tan­ţă de un centimetru între ele, într-o ta­vă unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Se coace la 200˚C timp de un sfert de oră.