x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Food world

Food world

29 Noi 2006   •   00:00

Miere ecologica

Productia de miere inregistrata in anul 2006 la Asociatia pentru Cresterea Albinelor (ACA) Vaslui depaseste 200 de tone, 98% fiind destinata exportului in tarile Uniunii Europene. Singurul producator de miere ecologica din judetul Vaslui este Mirel Balaban, din Malusteni, care are 380 de familii de albine. Balaban a declarat ca anul acesta a vandut 21 de tone de miere. "Nemtii s-au saturat de alimente infestate cu tot felul de chimicale. Mierea ecologica, pe care o solicita cei din Uniunea Europeana, nu trebuie sa aiba nici un tratament chimic. Pentru albinele «ecologice» e nevoie numai de tratamente pe baza de ceaiuri: coada-soricelului, salvie, cimbrisor de camp, patlagina, sunatoare, musetel, toate plantele fiind culese de apicultori. Problema e ca mierea ecologica se obtine cu investitii mari, care se recupereaza in cel putin 10 ani de zile", a precizat apicultorul. (C.C.)

Diplome pentru turism

Vineri, 17 noiembrie, s-a incheiat, cu o expozitie gastronomica, concursul pentru obtinerea titlului de maestru in arta culinara. La ceremonia de inmanare a diplomelor si a medaliilor au fost prezenti si Livia Sima, vicepresedinta Autoritatii Nationale pentru Turism, Dan Matei Aghaton, fost ministru al Turismului, Ion Stanescu, ministru al Turismului inainte de 1989. Toti acestia au primit diplome de excelenta pentru sprijinirea turismului si a gastronomiei romanesti. De asemenea, a mai fost premiat si Radu Berceanu, care nu a putut participa la festivitate, diploma fiindu-i inmanata unui reprezentant al acestuia. Constantin Berbece a fost premiat post-mortem pentru initiativa de a fi infiintat o asociatie profesionala a bucatarilor. (C.C.)

Europa si obezitatea

In Europa, numarul obezilor creste de la o zi la alta. In urma unor studii, in Uniunea Europeana, in anul 2010 vor fi 150 de milioane de obezi. Cehia este una dintre tarile unde jumatate din populatie sufera de obezitate. De aceea, europenii au hotarat sa initieze o campanie impotriva acestei boli. (A.B.)

O ACTIUNE DE CARITATE
In Burgundia, la o licitatie, a fost vandut un butoi traditional cu vin pentru suma de 200.000 de euro. Cumparatorii au fost renumitul actor francez Jean Renau si compania locala "Bellevedere". Suma obtinuta va fi transferata la Fundatia "Principesa Margareta" din Romania si la federatia "Copiii si sanatatea", pentru ajutorarea copiilor bolnavi. (A.B.)
CAFENEA BANCARA
Timisorenii au din aceasta saptamana prima cafenea bancara care le va oferi clientilor un mediu neconventional, in care pot beneficia atat de produse bancare, cat si de cele specifice unei cafenele. Modelul BT Café a fost lansat pe piata in anul 2004, in Bucuresti, fiind un mediu informal, dar si de relaxare, unde clientii beneficiaza de avantaje multiple, precum efectuarea de tranzactii bancare, posibilitatea urmaririi cotatiilor la Bursa de Valori Bucuresti, conectarea la internet wireless, consultarea celor mai importante publicatii si consumarea unor produse de calitate, respectiv a diferitelor tipuri de cafea si gustari. (C.C.)

O TRUFA DE 125.000 DE EURO
Un nou record a fost stabilit, in Italia, in vanzarea trufelor albe - 125.000 de euro pentru un exemplar. Cumparatorul trufei albe a fost un japonez care "s-a duelat" cu nimeni altul decat renumitul actor francez Gérard Depardieu (care a oferit 120.000 de euro). Suma totala in urma vanzarilor acestor ciuperci scumpe si rare a ajuns la 259.000 de euro. (A.B.)
UN FESTIVAL AL SLANINII
In orasul Simferopol, din Ucraina, a avut loc festivalul slaninii. Cu aceasta ocazie, vizitatorii au gustat din diverse sortimente ale acestui produs traditional. De asemenea, organizatorii au preparat un sandvis din slanina cu o suprafata de 10 m2, care a fost savurat de oaspetii acestui eveniment in numai trei minute. (A.B.)

×