Frăţia Ceaunului...

O călătorie in timp, in Florenţa anilor 1530... In această perioadă, la Florenţa, denumită şi "Atena Italiei", a luat naştere "Compagnia del Paiolo", care pe limba noastră ar insemna "Tovăraşia Ceaunului" sau "Frăţia Ceaunului".

O călătorie in timp, in Florenţa anilor 1530... Ducele Florenţei era fiul natural al Papei Clement al VII-lea, principele Alessandro de Medici (familia Medici fiind una dintre cele mai cunoscute şi influente din epoca medievală şi pănă in anul 1737, in Italia), recunoscut in istorie ca un despot şi un om dedat plăcerilor. Se spune că ar fi introdus la palatul din Via Larga bucătăria rafinată, iar ospeţele sale au rămas faimoase datorită fastului şi risipei. In această perioadă, la Florenţa, denumită şi "Atena Italiei", a luat naştere "Compagnia del Paiolo", care pe limba noastră ar insemna "Tovăraşia Ceaunului" sau "Frăţia Ceaunului".

Elogii aduse gastronomiei

Ce reprezenta această frăţie şi care era scopul ei? Istoricul Giuseppe Conti, in lucrarea sa "Firenze vecchia", apărută la Florenţa in anul 1902, ne oferă mai multe amănunte. Din această uniune făceau parte doisprezece artişti, dintre care ii amintim pe căţiva: sculptorul italian Giovanni Francesco Rustici (1474-1554), pictorul Andrea del Sarto (1486-1531), supranumit "cel ce nu greşeşte", Benedetto Varchi (1503-1565), umanist, scriitor şi istoric, membru al Academiei florentine, care s-a ocupat in special de studierea lui Dante Alighieri, autorul capodoperei universale "Divina Comedie" ş.a.

Scopul acestei frăţii era ca la agapele lor să se pună pe mese platouri cu fel de fel de preparate, care să fie elogiate in versuri şi să uimească invitaţii. Fiecare membru avea obligaţia să aducă un fel de măncare creat de el şi putea să invite, la masă, cel mult patru persoane. Dacă, din intămplare, erau doi cu acelaşi preparat, primeau căte o pedeapsă.

La una dintre primele sindrofii, după ce a fost constituită "Frăţia Ceaunului", Giovanni Francesco Rustici, ca să justifice numele frăţiei, a pus să se aducă intr-o incăpere o cuvă, de o dimensiune mai mare, pe care a imbrăcat-o cu pănze pictate care reprezentau un ceaun uriaş.

In interiorul cuvei a fost instalată o masă, cu scaune de jur imprejur, unde au fost invitaţi toţi oaspeţii. Suprinşi de această invenţie, ei au aplaudat indelung, după care au dat năvală inăuntru. Supriza mare a fost cănd masa s-a deschis şi a apărut un arbore pe crengile căruia erau atărnate farfurii cu tot felul de bunătăţi, pentru fiecare invitat. Cănd totul se golea, copacul dispărea şi reapărea cu noi feluri de măncare. Imprejurul ceaunului mişunau servitorii care aveau grijă ca pocalele invitaţilor să fie pline cu vinuri din cele mai preţioase.