Hribi, gălbiori, pleurotus, ghebe, champignoane sau trufe, NU ocoliți ciupercile în această toamnă

Ciupercile sunt cunoscute pe scară largă pentru gustul lor grozav și beneficiile uimitoare pentru sănătate. Încărcate cu o mulțime de vitamine și minerale esențiale, reprezintă un adaos excelent la dietă adăugând savoare multor rețete, mai ales atunci când decidem să micșorăm sau reducem procentul de carne.

Între beneficiile cele mai importante stă și numărul redus de calorii din ciuperci, mai ales dacă ne uităm la aportul de vitamine, minerale și antioxidanți.

Toate tipurile de ciuperci conțin diferite grade de fibre, proteine, vitaminele B și vitamina D. Se știe, de asemenea, că au efecte antiinflamatorii și antibacteriene, în plus, sunt surse excelente de:

Seleniu

Cupru

Tiamina

Magneziu

Fosfor

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”

Dacă ați dori să includeți ciupercile în dieta zilnică, iată câteva variante:

Adăugați-le ca ingredient în pizza de casă

Presărați ciuperci călite în unt, pe salate proaspete

Gătiți-le cu usturoi și unt pentru o garnitură gustoasă

Utilizați-le ca ingredient în sosul de paste (mai ales ciupercile de pădure!)

Adăugați ciuperci la friptura de vită, pui sau curcan

Faceți supă-cremă de ciuperci și aromatizați cu ciuperci de pădure

Adăugați ciupercile la o tigaie cu legume călite

Strecurați-le în omleta de dimineață

Champignoanele sunt, probabil, cele mai cunoscute și mai la îndemână ciuperci. În întreaga lume există mai mult de 200 de soiuri, iar în Europa se găsesc aproximativ 60 de specii. Sunt din familia bureților, majoritatea fiind comestibili. Se găsesc atât crude, cât și uscate sau la conservă și pot fi folosite în mâncărurile cu orez ca înlocuitor de carne tocată, dar sunt și minunate sosuri, umpluturi, supe-creme, tocănițe ori garnituri. Însoțesc chiar și rețete celebre, cum ar fi vita Stroganoff! Sfatul cunoscătorilor este să le cumpărați pe cele mai mici, chiar dacă par dezavantajate. Și, bineînțeles, cumpărați local. Cu cât mai aproape de casă, cu atât mai bine!

Rudele lor, tot din familia bureților, sunt Pleurotus, care în mediu natural cresc pe bușteni de copaci putreziți, fiind cunoscute și drept păstrăvi sau ciuperci de copac. Numele de păstrăv vine de la culoarea asemănătoare cu nuanța păstrăvilor din apele de munte, un soi de gri cenușiu. Ciupercile pe care le găsim în supermarket sunt, însă, ca și champignoanele, de cultură.

Sunt renumite pentru modul în care înlocuiesc carnea, de exemplu într-un burger vegetarian sau într-o ciorbă de burtă falsă, cum îi zice lumea. Iar despre ciulamaua de pleurotus… Vă lăsăm pe voi să vă pronunțați!

Gălbiori

Gălbiorii (Cantharellus cibarius), se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase (sub fagi, stejari) precum în cele de conifere, deseori pe mușchi și printre afine, sau prin tufișuri de zmeură și mure, din mai până în octombrie (noiembrie). Au un gust absolut desăvârșit ușor căliți în unt, cu usturoi ori ceapă, dar puteți să-i adăugați în omleta de dimineață și veți fi la fel de încântați de gustul lor. În România există o sumedenie de rețete de tocănițe cu gălbiori, îi găsiți și în zacuști, dar și murați sau uscați. Cu puțin noroc, chiar și în forma lor proaspătă, la supermarket, atunci când e vremea lor.

Trâmbița piticului este înrudită cu gălbiorii, crește în primul rând în păduri de foioase (mai ales sub fagi, dar de asemenea sub stejari și tei), uneori în păduri mixte cu conifere. Se distinge prin aroma sa foarte puternică, dar și prin culoarea inconfundabilă, de abanos, și prin forma care îi dă, de altfel, și numele. Gustul ei este deosebit, oarecum dulceag, iar mirosul ne duce cu gândul la caise. De cele mai multe ori o găsiți în supermarket în formă deshidratată.

Hribii (Boletus) fac parte dintr-o familie numeroasă, care cuprinde mult peste 100 de specii și care trăiesc pe rădăcinile arborilor în simbioză cu acestea. Numele generic înseamnă „ciuperci de pe pământ” iar familia este răspândită peste toate continentele (în afară de Antarctida).

Se pot mânca simpli, căliți în unt sau ulei, cu usturoi și pătrunjel, li se poate adăuga smântână, se poate face o delicioasă tocăniță din ei! Merg perfect în combinația de risotto, de altfel italienii îi iubesc. Pot fi atât mâncare în sine, cât și garnitură, iar zacusca de hribi este o poezie!

Ghebele sunt tot din marea familie a bureților, fiind, de fapt, niște paraziți care cresc în tufe cu multe exemplare, pe trunchiuri de copaci aflați în putrefacție ori pe copaci vii, în păduri de foioase, dar mai ales în cele de conifere pe molizi, unde produce o distrugere frapantă și pricinuiește importante pagube, provocând putregaiul alb al lemnului. Specia se dezvoltă din septembrie până în noiembrie (decembrie). Pot fi mâncate simple, la tigaie, călite cu usturoi, pot deveni o delicioasă tocăniță, dar pot fi și conservate, mai ales în zacuști!

Să țineți minte: NU se mănâncă negătite!

Zbârciogi

Morchella, numită în popor zbârciog, face parte dintr-o familie care cuprinde aproximativ 70 de specii în întreaga lume, jumătate dintre acestea fiind și în Europa. Zbârciogii apar timpuriu în primăvară, din martie până la începutul lui iunie. Cresc pe sol, în grupuri mici sau solitari, în păduri de conifere și de foioase, dar de asemenea în lunci, prin tufișuri, pe deșeuri de lemn și urme de arsuri sau chiar pe rumeguș. Se gătesc cu smântână, căliți, pot fi incluși în rețeta de omletă cu verdețuri, dar pot și doar aromatiza sosurile de friptură. Pentru că, da, au o aromă foarte puternică și sunt folosiți în multe rețete cu carne de vânat.

Trufele sunt cele mai scumpe dintre ciuperci, fiind considerate alimente de lux, folosite numai la prepararea celor mai rafinate rețete, în cele mai extravagante restaurante. În Italia funcționează o bursă a trufelor, și un muzeu în Franța. Trufele cresc preponderent în pădure, în sol, sub straturi groase de frunze moarte, la o adâncime cuprinsă între 5-40 cm, dar pot fi găsite și până la 50 cm adâncime. Pentru a le găsi, sunt câini special antrenați. Există chiar și confrerii, unde se acordă medalii culegătorilor ce prezintă cele mai valoroase și mai mari exemplare.

Fiind atât de scumpe, în mod comun se folosesc în cantități infime, mai ales pentru a da aromă mai multor preparate, mai ales sosuri pentru paste, risotto, ficat de rață sau vânat.

Indiferent care dintre ciupercile de pe piață decideți să le încercați în rețete, sfatul nostru este să nu le ocoliți pe cele deshidratate. Într-o cană cu apă fierbinte, lăsate 10 minute, se transformă total și le puteți folosi în sosuri ori supe-creme pentru a schimba total chiar și cea mai plictisitoare mâncare de champignoane!