Această reţetă are iz de copilărie este una dintre mâncărurile care mă duce cu gândul la vacanţele petrecute la ţară la bunici.
Pentru această mâncare avem nevoie de următoarele ingrediente:
1 kg de piept de pui cu piele şi os
1 kg de mazăre congelată
2 cepe mari
2 legături de mărar
1 litru de suc de roşii
ulei, sare, piper
Într-o oala mai mare punem apă la fiert pentru mazăre. Dacă mazărea este prefiartă aceasta va fi gata în aproximativ 6-8 minute.
Între timp scoatem piepţii de pe os după care desfacem pielea de pe carne. Carnea o tăiem în cuburi iar pielea o tăiem fâşii.
Curăţăm ceapa şi o tocăm julien. Într-o tigaie mare punem pielea de pui să se prăjească şi să lase grăsimea. Mai punem un pic de ulei şi punem ceapa la călit vreun 1 minut după care adăugăm carnea de pui, sare, piper şi acoperim şi ţinem pe foc vreo 20 de minute până când carnea s-a pătruns.
După ce mazărea s-a fiert scurgem apa iar în aceeaşi oală răsturnăm carnea şi turnăm sucul de roşii. Amestecăm şi mai ţinem totul la foc aproximativ 15-20 de minute fiind atenţi ca sosul să nu scadă prea mult.
Spălăm şi tocăm mărarul pe care il punem peste mâncare, amestecăm şi stingem focul.
Poftă bună!