x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

11 Ian 2006   •   00:00
Meniuri cu timbru

11 ianuarie 2005

Dragii mei,
Va multumesc pentru retetele pe care ni le dati in fiecare saptamana. Imi sunt foarte utile, mai ales atunci cand am musafiri, mai ales in ceea ce priveste modul de a aranja mancarurile pe farfurie. Sfaturile dumneavoastra ajuta chiar si gospodinele cu ani de vechime in bucatarie. Va trimit si eu una dintre retetele mele favorite. Pui cu mere. Va trebuie un pui sau 4 pulpe, 6 cartofi mari, trei mere mari, ulei, condimente pentru pui: oregano, chilli, boia dulce, condimente pentru cartofi. Se transeaza puiul sau pulpele, se curata cartofii de coaja, se curata merele de coaja si li se scoate cotorul. Cartofii se taie felii potrivit de groase si merele se taie felii subtiri. Se pune ulei in cratita cu capac, se asaza cartofii, puiul si merele deasupra se stropeste cu ulei si se pune capacul. Se tine la cuptor 30 de minute la foc potrivit. Se serveste cald, alaturi de verdeata proaspata. Va doresc pofta buna!
Mariana Ionescu, Tulcea

Stimata redactie,
Va scriu pentru ca am vazut ca nu prea dati retete de sosuri, iar eu am una perfecta pentru pestele rasol. Pentru sosul de vin pentru peste rasol, ingredientele sunt 50 g unt sau untdelemn, 30 g faina, doua galbenusuri, 100 ml smantana, 200 ml vin alb sec, 1/2 l supa in care a fiert pestele. Faina si untul sau untdelemnul se infierbanta intr-o cratita un minut la foc mic, se sting cu supa fierbinte, adaugata in doua-trei randuri, amestecand bine pana se desfac cocoloasele si la urma se toarna vinul. Se lasa sa fiarba doua-trei clocote ca sa se lege, apoi cratita se ia de pe foc. Galbenusurile se freaca impreuna cu smantana si, facultativ, se pune o lingurita cu mustar; totul se amesteca si cu sosul fierbinte. Pentru aroma, se adauga marar, patrunjel, tarhon, dupa gust. Sper ca va place reteta pe care v-am propus-o. Va doresc un an nou plin de realizari!
Mircea Vladescu, Bucuresti

Draga redactie,
Va scriu pentru a oferi o reteta doamnelor care sunt la dieta si nu au timp sa stea prea mult timp in bucatarie. Este foarte important sa avem si mese cu mancare gatita, chiar daca suntem la regim de slabit. O supa este foarte indicata pentru ca nu are un aport caloric foarte mare. Supa de cartofi dietetica. Se vor folosi patru cartofi mari, doi morcovi, o telina, o radacina de patrunjel, o bucata pastarnac, o ceapa mare, sare, verdeata, o ceasca de smantana, un galbenus, taitei sau cuburi prajite din paine alba. Se pun la fiert intr-o oala de 1,5 l apa clocotita, sarea, legumele. Cand sunt aproape fierte, se adauga cartofii taiati sferturi. Dupa ce au fiert cartofii, se adauga o lingura cu smantana si verdeata tocata. In loc de smantana, se pot pune taiteii sau crutoane de paine prajita. Va doresc pofta buna si multe retete reusite!
Ilinca Viorica Popescu

Dragele mele,
Sunt un gurmand impatimit al dulciurilor. Nu exista masa la care sa nu fie si un desert, fie el cat de mic. Pentru ca m-am plictisit de dulciurile de la cofetarie, m-am apucat sa le gatesc chiar eu. Sotia mea este incantata, pentru ca are intotdeauna o prajitura proaspata in casa. Adorata ei este rulada de ciocolata. Pentru rulada se folosesc 250 g miere, 200 g gris, 50 g zahar pudra, o lingura cu cacao, 6 oua, o lingura cu apa calda, praf de copt, un varf de cutit de scortisoara. Pentru crema de ciocolata avem nevoie de doua linguri cu miere, 250 g unt, 2 oua, 70 g zahar pudra, 40 g ciocolata. Mierea, galbenusurile, zaharul si apa se bat, pana cand compozitia se albeste si creste. Se adauga grisul cu scortisoara, praful de copt, cacaua si albusurile batute spuma tare. Se amesteca pana la omogenizare. Se pune compozitia in forma tapetata cu hartie si se coace rulada la foc potrivit. Dupa ce a capatat o culoare galbuie, se scoate din cuptor si se rastoarna din forma pe un servet curat, umed. Se indeparteaza cu grija hartia si se ruleaza aluatul, impreuna cu servetul. Se lasa sa stea astfel cam un minut, dupa care se desfasoara, se da la o parte servetul, se ruleaza din nou si se lasa sa stea pana se raceste complet. Crema se face astfel: un ou intreg, un galbenus, zaharul, ciocolata rupta bucatele se bat cu telul, intr-un vas smaltuit, pe abur, pana ce ciocolata se dizolva complet in compozitia, care incepe sa creasca si se ingroasa (nu trebuie fiarta). Se amesteca separat untul si mierea. Se adauga apoi, treptat, la compozitia racita. Se bate bine, pana la omogenizarea completa. Dupa ce s-a racit rulada, se umple cu crema de ciocolata si se toarna deasupra o glazura fondanta. Recomand aceasta rulada tuturor celor care vor sa le faca o surpriza celor dragi!
Mihnea Turcu, Cluj
×