Misterele de altadata

"Sarutul lui Iuda" sau "Prinderea lui Iisus" de Giotto

Va propun o calatorie imaginara in lumea Evului Mediu. Sa uitam pentru cateva clipe secolul caruia ii apartinem, sa lasam deoparte mentalitatile lumii in care ne-am nascut si sa asistam impreuna la unul dintre miracolele istoriei civilizatiilor: cea de-a doua nastere a teatrului. Aparut pentru prima data in Grecia antica din ritul inchinat zeului Dionysos, teatrul s-a dezvoltat, a cunoscut o extraordinara perioada de inflorire prin cei trei mari dramaturgi Eschil, Sofocle si Euripide, centrul lui de greutate mutandu-se apoi spre Roma antica, pentru ca incet, incet, o data cu aparitia crestinismului, sa se stinga. Numai ca germenele sau nu a disparut complet, iar in Evul Mediu a gasit terenul potrivit pentru a se naste, dupa cum spuneam, pentru a doua oara, ca teatru religios. Rolul Bisericii in epoca medievala a fost extrem de important, ea implicandu-se adanc in viata sociala si modeland gusturile maselor. Si astfel, de la drama simbolica a liturghiei, prea abstracta si prea elevata, s-a simtit nevoia unor reprezentatii care sa-i apropie mai mult pe credinciosi de viata Mantuitorului. Pana la montarile fastuoase si somptuoase din fata bisericilor nu mai era decat un pas.

Si astfel, reprezentatia teatrala a fost vazuta ca o modalitate de a te apropia de Dumnezeire, oamenii alegand mai ales evenimentele cele mai importante din viata lui Hristos. Asa a aparut "misterul", o forma de teatru religios in care erau prezentate scene din Vechiul si Noul Testament. Printre primele si cele mai importante sunt dramele semiliturgice reprezentate la Paris si Cambrai, legate de sarbatoarea Pastilor. "Misterul Patimilor" este unul dintre cele mai cunoscute, cuprinzand momentele cele mai importante ale vietii lui Iisus, incepand cu nasterea, continuand cu minunea preschimbarii apei in vin, invierea lui Lazar, apoi Cina cea de Taina si culminand cu rugaciunea de pe Muntele Maslinilor.

Teatrul religios al Evului Mediu a fost un teatru ce "a coborat in strada". Breslele oraselor erau cele care realizau diversele scene, astfel, scena adoratiei magilor, intr-unul dintre cele mai vechi mistere, cel din Chester, le-a revenit carciumarilor, scena tradarii lui Hristos, brutarilor, iar Patimile, fierarilor. Necesitatea implicarii umanului a facut sa se ajunga pana la scena celebra din acel mister din Anglia, in care pastorii il asteapta pe Hristos band bere si mancand placinta de ovaz.

Si astazi, in preajma sfintelor sarbatori, se mai pot intalni astfel de manifestari artistico-religioase gazduite de multe ori chiar de biserici. Nevoia omului de a-i aduce astfel prinos lui Dumnezeu, ca si nevoia omului de teatru au ramas vii pana astazi.

INGREDIENT TEMPERA

"Dejunul pe iarba" de Edouard Manet Un tablou poate prezenta alimente ca model principal ori integrate intr-o scena din viata cotidiana. "Pastravul" lui Gustave Courbet este exemplul perfect de natura moarta: un pastrav prins in undita, agonizand la mal. Tonurile dominante sunt cele de brun si ocru, desi scena e acvatica. Pastravul nu mai e albastru, iar apa a devenit sumbra. Tabloul sugereaza trecerea spre moarte: pestele care va ajunge curand un aliment. In "Natura Moarta cu Cupidon in Ipsos", Paul C...zanne picteaza mancarea ca pe un obiect al dorintei neimplinite. Cupidon, redat fara brate, nu poate atinge merele colorate care sunt la picioarele lui. Fructele creeaza tentatia, dar raman inaccesibile. Putem vorbi si despre o categorie de mancare speciala: "femeia-hrana". In "Dejunul pe Iarba" de Edouard Manet e evident ca femeia-hrana este totodata "femeia-dorinta". Ea este dezbracata pe iarba in compania a doi barbati costumati in frac, la un picnic. Barbatii nu par ca ar dori nici mancarea, nici femeia. Sugerand detasarea de obiectul dorintei, nu fac decat sa sublinieze mai mult femeia ca obiect al dorintei. Sa observam ca femeia e asezata mai aproape de mancare decat de cei doi si ca goliciunea ei, juxtapusa fructelor, creeaza impresia ca ea insasi ar fi asemenea unui aliment. (Simona Lazar)