Ospitalitatea romaneasca

Ceea ce i-a impresionat pe strainii care au vizitat Principatele Romane a fost ospitalitatea gazdelor. Mesele erau mereu pline cu de toate, iar bucatele - pe toate gusturile.

Ceea ce i-a impresionat pe strainii care au vizitat Principatele Romane a fost ospitalitatea gazdelor. Mesele erau mereu pline cu de toate, iar bucatele - pe toate gusturile.

Calatorii straini, fie diplomati, clerici, istorici, profesori, scriitori, negustori sau simpli peregrini, care au poposit pe meleagurile noastre ne-au lasat insemnari pretioase despre diferitele aspecte ale vietii cotidiene din Principatele Romane. Au fost impresionati, in primul rand, de ospitalitatea cu care au fost primiti, indiferent ca se aflau in Moldova, Muntenia, Oltenia sau Basarabia. Italianul Nicolo Barsi nota: "Am aflat prin aceste locuri un obicei, cel mai frumos din cate am intalnit prin toate partile lumii pe unde am umblat. Oamenii obisnuiesc in acest oras (Husi), ca de altfel in tot restul tarii, sa dea de mancare si loc de adapost tuturor strainilor fara nici o plata". Abatele A. D’Hauterive are si el opinii asemanatoare: "... nici un popor nu este mai primitor de oaspeti".

PRIMITORI. Obiceiul boierilor de a fi buni amfitrioni, de a avea "casa plina" si de a pofti la masa pe orice drumet il aveau si oamenii simpli. Acestia asezau vase umplute cu apa la poarta casei. Sunt doar cateva forme ale ospitalitatii relevate in memoriile sau notele de calatorie ale acestor peregrini.

Charles Marie, conte de Salaberry, om politic si literat francez, a facut o calatorie in anul 1791 prin Oltenia. A fost impresionat de primirea Banilor olteni. In memoriile sale de calatorie "Essais sur la Valachie et Moldavie", aparute la Paris in anul 1824, mentioneaza: "... indata ce ne-am asezat la masa se aduceau de la cuhnie: cafea, dulceata, tuica si pui fripti". La sosirea la cula, oaspetele a avut parte de un obicei specific la olteni: cand a intins mana sotiei boierului, care era imbracata dupa moda orientala, cu bufuri de muselina, aceasta a dus-o la inima, in semn de mare pretuire. Salaberry recunoaste ca felul boieroaicei de a saluta oaspetele era mai nobil si mai afectuos decat al sau.

IMPRESII. Despre hanurile existente la Craiova si bogatia mancarurilor ne relateaza FranIois Recordon, un tanar elvetian din cantonul Vaud. Acesta facuse studii de literatura si filozofie. In perioada 1815-1821, Ioan Voda Caragea, domnitor al Tarii Romanesti, l-a angajat ca secretar al sau. In lucrarea sa "Lettres sur la Valachie ou observations sur cette province et ses habitants, "crites de 1815 ‡ 1821, avec la relation des derniers "v"niments qui y ont lieu", aparuta la Paris in anul 1821, noteaza: "... boierii nu consuma paine, ci azima; mesele cuprind de la cinsprezece pana la douazeci de feluri de mancare, astfel cheltuiala pe an se urca la 2000-3000 de galbeni; ... intre orase, Craiova este infloritoare, avand un balci care tine patru saptamani, un han al Companiei orientale, proprietatea egumenului de Hurez, manastirea lui Brancoveanu, apoi un han al negustorilor, avand si un foisor; si, in sfarsit, un han de rand, unde poate sa vie oricine". Si fiindca ne aflam in timpul Postului de Craciun, cand avem cele mai multe dezlegari la peste, va vom oferi o reteta speciala de pastravi afumati, asa cum numai oltenii stiau s-o faca!

RETETA

Miza Cretzianu prezinta mancarurile de zile mari care se faceau pe Valea Motrului, in special pastravii afumati cu putregai de nuc, lucru ce se facea de oameni dibaci la treaba aceasta: "Pentru afumare, pastravii proaspeti se curata mai intai de mate, despicandu-li-se trupul lor frumos de-a lungul burtii pestrite. Apoi se sareaza usor, prafuindu-se cu sare, ca cu pulberea drumului incaltarile unui pelerin in pustie si se lasa la vant ca sa mai piarda apa. Fumul in care sunt tinuti apoi o jumatate de zi trebuie sa fie iute, fierbinte daca vom manca pestele curand; daca nu, atunci pastravii vor sta in afumatoare doua-trei zile, la fum potrivit - ceva mai cald decat o amiaza de august senin".