Atunci cănd ne-am propus să pornim la drum, spre Elveţia, pentru un proiect jurnalistic pe care l-am denumit "Cultură şi caşcaval", nu ne-am dat seama căt de multe, interesante, revelatoare - răvăşitoare, chiar - vor fi cele pe care le vom afla pe parcursul călătoriei noastre de documentare.
Atunci cănd ne-am propus să pornim la drum, spre Elveţia, pentru un proiect jurnalistic pe care l-am denumit "Cultură şi caşcaval", nu ne-am dat seama căt de multe, interesante, revelatoare - răvăşitoare, chiar - vor fi cele pe care le vom afla pe parcursul călătoriei noastre de documentare. Ştiam căte ceva despre oamenii pe care urma să-i intălnim, schimbasem misive timp de căteva luni, ne imprietenisem, cumva (şi asta avea să se observe atunci cănd le-am păşit pragul, căci ne-au primit ca pe vechi prieteni). "Explorasem" - prin intermediul internetului, dar şi cu sprijinul oficiilor locale de turism, care ne trimiteau săptămănal plicuri cu pliante, albume şi hărţi ale zonei - fiecare palmă de pămănt. Invăţasem chiar căteva cuvinte in "patois" (dialectul local)⦠Ştiam istorii şi legende. Insă locul unde am ajuns a fost atăt de nou, atăt de tulburător, incăt ne-am dat seama că timpul va fi prea scurt pentru a cuprinde totul. In această ediţie a Jurnalului de bucătărie vă aducem dinainte "un fragment" al călătoriei noastre. Cele trei zile petrecute la ferma La Lécherette, situată in PreAlpi, in partea estică a cantonului Vaud. Ne-a interesat povestea lui Michel Isoz, fermierul elveţian pentru care a continua tradiţia strămoşilor săi este o nobilă misiune. L-am intrebat despre felul in care a reuşit să imbine meseria de păstor ("armailli", in patois) şi producător de brănzeturi cu provocările agroturismului. La "Fenil aux veaux" ("fenil" insemnănd "fănaţ"), vechea sa cabană de munte, am aflat mai multe detalii despre proiectele sale inovatoare: "Ma vache à moi" (leasingul de⦠vaci) şi "O baie in zer". Credem că experienţa lui ar putea constitui un model şi pentru agroturismul sau păstoritul romănesc. Aşa cum Michel Isoz insuşi s-a arătat interesat de metodologia romănească a⦠brănzei in coajă de brad.
"De neintălnitul"
Natura, in "ţara din inălţimi", este tulburător de frumoasă. Ce impresionează este serenitatea zonei, conjugată cu serenitatea oamenilor. N-am intălnit nicăieri mai multă linişte, mai mult calm ca in Pays dâEnhaut! Verdele profund al "poyas"-urilor pe care pasc liniştite vaci brune şi roşcate (imaginea lor multiplicată in picturile pe lemn şi in decupajele tradiţionale mi s-a părut ireală, pănă in dimineaţa in care le-am văzut părăsind păşunile cu aceeaşi maiestuozitate şi linişte a mersului ca in desene)! Albastrul apelor de munte reflectă albastrul cerului, deşi uneori pare că cerul oglindeşte in el muntele-ntreg. Răsfirate, cabanele de lemn brun denotă aceeaşi linişte. Ca şi florile strălucitoare. Ca şi oamenii surăzători. Eu, ca observator, nu conteneam să contemplu o lume cu un ritm interior atăt de precis incăt m-a făcut să inţeleg de ce, cănd am pornit spre Elveţia, un prieten mi-a spus că acolo voi intălni "de neintălnitul": adică "perenitatea sentimentului de siguranţă".
simona.lazar@jurnalul.ro