De la un timp am devenit cam năzuroasă. Iar in privinţa măncării nu ştiu ce am, dar tare mi-e dor de ceva aşa... gustos, să fie moale, să nu fie dulce, să nu fie cu carne, să nu fie cu sos, să fie săţios, să meargă la berică.

Ce mai calea-valea, nu ştiu ce, dar să fie bun! Şi cu dorinţa asta am pornit spre casă după o zi de muncă. Am mers cu autobuzul şi... nimic, am mers cu tramvaiul şi... nimic, am ajuns in holul blocului, unde am inceput să amuşin doar, doar voi găsi o amărătă de inspiraţie şi... tot nimic. Deschid uşa, şi nasul meu cel preţios descoperă mirosuri de plante verzi, mai precis de varză tocată. Brusc pănă şi ultimul strop de speranţă s-a imprăştiat. Iar varză!? Nu, categoric nu! Soţul meu, mare iubitor de varză, cumpărase două bucăţi potrivite, să le pregătească, şi le tocase deja. Bietul de el, cănd a văzut căt eram de amărătă… I-am spus cam ce aş dori şi l-am pus şi pe el in incurcătură. Am trecut in revistă mai multe feluri de măncare ce puteau avea calităţile pe care le doream, dar nimic nu se potrivea cu ce aveam in casă! După mai multe discuţii pro şi contra, soţului meu, disperat, ii veni ideea genială: "Da’, ce ar fi, dragă, să faci o plăcintă cu varza asta!?".

INSPIRAŢIE

Ei bine, da! Asta era! Şi am purces la treabă. Am pus trei cepe mari, tăiate solzişori, la inăbuşit cu o jumătate de pahar de ulei, apoi am pus peste ele varza şi un praf de sare. Le-am acoperit cu un capac. Am tăiat fin o legătură de mărar, una de pătrunjel şi foile verzi de la o legătură de ceapă nouă. Intre timp am mai amestecat in varză, am pus o jumătate de pahar cu borş, ca să se frăgezească şi să fie acrişoară. Cănd varza a devenit aurie, i-am pus verdeaţa, cinci căţei mari de usturoi, bine pisaţi, am dres cu sare şi piper şi am dat-o la răcit. Am inceput apoi să fac o cocă din 500 g de făină, un ou, un cub de drojdie, o jumătate de cană de apă caldă (sau lapte), 250 g untură şi un vărf de linguriţă de sare. Am făcut maia din drojdie şi o lingură de făină cu apă călduţă. Cănd a crescut, am pus-o in făină, am adăugat oul, sarea şi treptat, turnănd căte puţină apă caldă, am făcut o cocă la care am inceput să inglobez, frămăntănd mereu, toată untura. Am lăsat-o la frigider pentru 30 de minute şi apoi am făcut o foaie mai mare, care imbracă tava. Am bătut două ouă, le-am turnat peste varza răcită şi am pus jumătate din cantitatea de varză in tavă. Am făcut altă foaie de cocă şi am plasat-o deasupra umpluturii. Am inţepat-o cu furculiţa şi am dat tava la cuptor pentru 45 de minute. Cănd coca s-a rumenit frumos şi s-a depărtat de tavă, a fost semn că s-a copt. Am scos-o la răcit şi, călduţă, am tăiat-o bucăţele.

Rumenioare, cu miez moale, minunate la gust, imprăştiau miros ameţitor şi aţăţător. Oare de ce mirosul plăcintei ăsteia stărneşte dorinţa unei ţuici din cea galbenă sau a unei berici blonde?

Cu găndul ăsta a plecat şi omul meu să ia o bere, ca s-o cinstim! Şi uite-aşa, pănă şi din disperare răsări mica sămănţă de inspiraţie, care s-a materializat intr-o minunată plăcintă cu varză. "

SFATURI Amestecaţi des in varza pusă la inăbuşit, eventual adăugaţi puţină apă, ca să se pătrundă bine şi să nu se ardă. Adăugaţi usturoiul in varză numai cănd s-a răcit. Puteţi să ungeţi plăcinta, după ce s-a copt, cu ou bătut, pentru a-i face o faţă mai frumoasă. O introduceţi iar in cuptor pentru zece minute.