x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Poveste in sepia

Poveste in sepia

de Monica Andronescu    |    29 Mar 2006   •   00:00
Poveste in sepia

Cand ajungi pentru prima data in Karlovy Vary simti cum se instaleaza un sentiment straniu. De parca ai fi descins intr-un alt timp. Albul stralucitor al cladirilor, linistea parca neobisnuita pentru lumea in care traim si un aer de statiune din alt veac.

EUROPA GURMANDA - CEHIA
Cand ajungi pentru prima data in Karlovy Vary simti cum se instaleaza un sentiment straniu. De parca ai fi descins intr-un alt timp. Albul stralucitor al cladirilor, linistea parca neobisnuita pentru lumea in care traim si un aer de statiune din alt veac. La tot pasul iti ies in fata chioscuri dantelate prin care te astepti sa se plimbe domnite in rochii de epoca, aparandu-se delicat de soarele prea puternic cu umbrelute colorate... Nu e deloc greu sa ti-i imaginezi pe Chopin, pe Strauss sau pe Beethoven plimbandu-se printre coloanele care adapostesc faimoasele izvoare termale si te intrebi daca ceva din linistea si impacarea ce imparatesc in aceasta statiune, considerata cea mai frumoasa din Cehia, se regaseste in muzica lor. Sau poate daca zbuciumul din adancurile pamantului, de acolo de unde isi trag seva izvoarele, a trecut cumva in muzica lui Dvorak, unul dintre marii compozitori ai Cehiei, pentru care se organizeaza aici, in vechiul Karlsbad, toamna, un festival al muzicii clasice care-i poarta numele.

Vechiul Karlsbad era in secolul trecut una dintre cele mai indragite statiuni ale Europei

TRATAMENT. Legenda spune ca Regele Carol al IV-lea este cel care a descoperit primul izvor cu apa minerala, din intamplare, in timp ce era la vanatoare. A baut din apa lui, istovit fiind, si s-a simtit mult mai bine. Considerand intamplarea un semn al lui Dumnezeu, a ridicat in aceste locuri un pavilion si o biserica. De atunci, toti marii conducatori de state au trecut pe aici pentru a se bucura de aerul minunat si de minunea apei pline de proprietati vindecatoare a celor douasprezece izvoare folosite pentru tratament. Dar pentru a bea din aceasta licoare exista un intreg ritual. Si asta din pricina gustului greu pe care-l are. Purtand cu ei niste ulcioare speciale, cei care-si petrec la Karlovy Vary cateva zile, fie ca se plimba sau se odihnesc, gusta din cand in cand din recipientele care-i insotesc pretutindeni, unele dintre ele, adevarate opere de arta.

Si, daca statiunea este cunoscuta, in primul rand, datorita proprietatilor cu totul speciale ale apei, benefice pentru afectiunile digestive, este imposibil sa vii la Karlovy Vary si sa nu gusti din delicioasele napolitane, a caror reteta originala are in componenta crema dulce de nuci si alune.

Astazi, Karlovy Vary a ramas acelasi oras al iubirii la prima vedere

TENTATII. Astazi, oferta este mult mai variata, fiind umplute si cu creme de fructe sau de vanilie. Se spune ca cel mai bun gust il au atunci cand sunt savurate calde si proaspete, printre coloanele in spatele carora se aude cum curge apa din izvoare. Parfumate si delicioase, napolitanele speciale de la Karlovy Vary reprezinta una dintre atractiile orasului, poate la fel de importanta precum faimoasa catedrala Sf. Maria Magdalena, opera construita in stil baroc, ca, de altfel, majoritatea cladirilor din oras, sau celebrul hotel Pupp. Strabatand orasul, nu se poate sa nu te asezi, macar pentru cateva clipe, la masa uneia dintre cele mai cunoscute cofetarii-cafenele de aici, cofetaria Elefant, renumita inca din perioada interbelica. Chiar daca intre timp meniul s-a diversificat, pierzandu-si o mare parte din specificul locului, tot poti savura o felie din deliciosul tort cu nuca specific Cehiei, impreuna cu o ceasca de cafea (mai putin specifica), dar extrem de aromata. Si din nou traiesti sentimentul straniu ca ai deschis un album cu vederi vechi si pentru o clipa ti s-a permis sa pasesti inauntru... Si regretul ca prezenta ta acolo a colorat sepia fotografiilor cu masute elegante si catifele grele, la care s-au asezat odata personalitati ale altui veac.

FESTIVAL. Dar nici astazi orasul nu duce lipsa de personalitati care vin aici fie pentru apele minerale sau izvoarele termale, fie pentru a descoperi si redescoperi una dintre statiunile care in perioada interbelica erau la moda si a se bucura de aerul cu totul special al acestei zone inconjurate de munti si paduri, fie pentru a fi de fata la unul dintre cele mai importante evenimente ale cinematografiei europene si chiar mondiale, Festivalul International de Film de la Karlovy Vary, care se desfasoara in fiecare vara in splendida atmosfera baroca a locului, o adevarata scena in aer liber. Cu albul imaculat si aproape nefiresc al cladirilor, care amintesc mai degraba de gloria de altadata, cu raul Tepla care il strabate, cu atmosfera de roman interbelic in care te trezesti transportat dintr-odata, cu mirosul acela greu al apelor minerale a caror temperatura variaza intre 30ÞC si 70ÞC, vechiul oras, atat de iubit de monarhii altor timpuri, devine unul din acele locuri in care simti ca tu insuti te transformi intr-un personaj. Iar inainte sa-l lasi sa-si duca mai departe istoriile, te asezi pentru ultima data la una dintre terasele de pe malul raului si gusti cu o placere de explorator din celebra rulada care-i poarta si numele, Karlovy Vary. Si pleci mai departe...

ISTORIE
Cunoscut si dupa numele sau german, Karlsbad, orasul apelor minunate si unul dintre cele mai frumoase ale Bohemiei, s-a bucurat in toate timpurile de privilegii acordate de monarhi. Incepand cu secolul al XVIII-lea mai ales, cand a intrat in gratiile dinastiei de Habsburg si mai ales ale Mariei Tereza, Karlovy Vary si-a avut marile lui perioade de inflorire.

RULADA KARLOVY VARY

  • Ingrediente: 500 g carne de vita, 50 g slanina, 50 g sunca, un castravete murat, doua oua, o lingura cu faina, ulei, sare, 500 ml supa de carne.
  • Preparare: Carnea se feliaza si apoi se bate ca pentru snitele. Se sareaza, se pun bucatile de slanina si apoi sunca (se poate pune si carne afumata fiarta). Din cele doua oua se prepara o omleta care se adauga si ea peste sunca, iar deasupra se asaza castravetele murat. Carnea se ruleaza si se prinde cu ceva ca sa nu se desfaca, se da putin prin faina si se pune la prajit, cat sa se rumeneasca frumos. Se adauga supa de carne si se lasa sa fiarba inabusit. Se serveste cu garnitura de cartofi fierti sau legume gratinate.

    VARZA À LA BOHEMIA

  • Ingrediente: o varza alba, 50 g zahar, sare, o lingura cu faina, 50 ml ulei, 50 g slanina, 100 g sunca, o ceapa, chimen, 50 ml otet, un litru supa de carne.
  • Preparare: Se taie varza fideluta, iar ceapa se toaca marunt si se pune la inabusit in apa cu ulei. Se adauga varza si se lasa si ea sa se inabuse si sa se inmoaie. Se adauga supa de carne, slanina si sunca taiate felioare. Se sareaza, se presara chimenul si se lasa mai departe pe foc. Atunci cand varza devine moale, se presara faina si zaharul, amestecand sa nu se formeze cocoloase. Se stropeste totul cu otetul fiert dinainte. Se amesteca bine si se mai lasa la fiert inca doua-trei clocote. Se serveste cu galuste de faina sau de cartofi.
  • ×
    Subiecte în articol: vary karlovy karlovy vary