x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețetă de post - Scrumbie dobrogeană

Rețetă de post - Scrumbie dobrogeană

25 Apr 2016   •   17:08
Rețetă de post - Scrumbie dobrogeană

 Pentru această rețetă avem nevoie de următoarele ingrediente:


500 g scrumbie de Dunăre
1 morcov,
2 ardei grași,
două roșii,
o legătură de ceapă verde
50 ml suc de roșii
3 căței de usturoi
ulei, sare, piper, cimbru, ienibahar

Cum procedăm


Scrumbia se spală, se curăță de solzi și intestine.
Într-un vas in care am pus ulei la încins prăjim scumbia pe ambele părți după care o punem pe un platou.
În uleiul în care am părjit peștele se pun legumele, rase și tocate, morcovul, ardeiul, roșuiile li ceapa verde. După ce s-au îmnuiat se toarnă sucul de roșii iar înainte ca totul să se pătrundă bine se pune usturoiul pisat, sare, piper, cimbru și ienibahar, după gust. După ce sosul s-a făcut se toarnă peste pește.
Se servește cu mămăligă.

×
Subiecte în articol: scrumbie dobrogeană