Reteta de suflet

O vara asa, ca aceasta de-acum. Si-un "dor de duca" prin tara, cautand oameni, intamplari si retete noi, care sa-mi descopere lumi fabuloase. O duminica implinita in rugaciune la Manastirea Sucevita si de acolo drum deschis prin ploaia varatica, printre satele bucovinene, spre Vicovu de Sus, unde aveam sa adastam doua zile.

O vara asa, ca aceasta de-acum. Si-un "dor de duca" prin tara, cautand oameni, intamplari si retete noi, care sa-mi descopere lumi fabuloase. O duminica implinita in rugaciune la Manastirea Sucevita si de acolo drum deschis prin ploaia varatica, printre satele bucovinene, spre Vicovu de Sus, unde aveam sa adastam doua zile. Sa ne "hodinim" (cum e vorba locului), dupa lungul "circuit turistic" pe care il dedicasem Bucovinei.
Acolo, in casa la tusa Maria - strasnica gazdoaie, la aproape sapte decenii, rumena in obraji cum ii focul si apriga precum acesta cand era vorba de gospodaria ei, dar moale si blanda cum e caldura lui in serile de iarna - , ei, bine, acolo am invatat prima data a face paine din cartofi, dulce si plina la gust si atat de potrivita cu felurile de mancare ce ne erau puse dinainte la masa: bors gatit ca-n Bucovina, cu hribi si... mujdei de usturoi, sarmale cu urda si smantana, o tocana suceveana (din carne de vaca si de porc, ardei, usturoi si smantana si altele, dupa gustul oamenilor de acolo). Painea o pregatise, sub indrumarea tusii, fiica-sa, Marisica (ii scriu numele astfel, ca sa respect pronuntia din zona), dintr-un kilogram de cartofi (de Suceava), doua linguri cu zahar, doua kilograme de faina de grau, 100 g drojdie de bere, un litru si jumatate de apa calda si o lingura cu sare grunjoasa.
Mai intai a pus la fiert cartofii, in coaja, curatandu-i apoi cat inca erau fierbinti si zdrobindu-i cu temeinicie. A inmuiat drojdia cu putina apa calda si o lingura cu zahar. In covata de lemn, ce parea lustruita de patina timpului, a adunat impreuna faina, cartofii, drojdia, sarea si lingura cu zahar de-i ramasese, turnand si apa potrivit de calda, cam cat se simtea la mana ca e nevoie.
De framantat, a framantat un sfert de ceas, ori mai bine, dupa care a lasat aluatul la caldura, sa creasca. A maturat bine vatra cuptorului (infierbantat dinainte), a presarat-o cu faina si acolo a pus painile mari, rotunde, la copt, la foc potrivit. Nu inainte de a face cu mana deasupra lor semnul crucii. Dupa un ceas, painea era gata. Calda si parfumata precum ziua aceea de vara, de care-mi aduc aminte, facandu-mi-se dor de gustul ei dulceag (al painii, al verii...).

Veti fi crezand ca asta e singura mea amintire cu gust de... cartofi din Bucovina. Nu e chiar asa. La Vicovu de Sus, tochitura bucovineana se mananca tocmai bine cu... mamaliga cu cartofi. Dar reteta asta v-o dau alta data!