Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fără îndoială, bucătăria românească mai are încă multe reţete neştiute, care abia aşteaptă să fie descoperite. Unele dintre ele sunt atât de vechi, încât nimeni nu-şi mai aminteşte de originea lor, despre altele se ştie că ne-au venit dinspre marile imperii care ne-au tot dat ocol.
"Poveştile bucătăriei româneşti" ne-au deschis doar apetitul pentru descoperirea lor. Ceea ce mi s-a părut cu adevărat încurajator a fost felul în care dumneavoastră, cititorii, aţi răspuns chemării noastre de a ne trimite reţete vechi, de familie, şi poveştile lor. Între scrisorile pe care le-am primit a fost şi aceasta, de la dna Maria Popa, din Calafat, care ne mărturisea: "Când eram foarte mică, bunica mea obişnuia să ne facă, în zilele de post, un preparat despre care n-am mai auzit astăzi să-l pregătească cineva, şi anume Linte bătută. Este, dacă vreţi, sora mai săracă a fasolei făcăluite, însă cu nimic mai prejos decât aceasta, atunci când vine vorba despre gusturi şi savori. După ce am crescut şi mi-am întemeiat familia mea, mi-am adus aminte de această reţetă, însă cum bunica trecuse de mult în lumea celor drepţi, nu mai avea cine să mă înveţe. Foarte greu am aflat reţeta şi fiindcă nu aş vrea să se piardă, am decis să v-o scriu dumneavoastră. Se iau un kilogram de linte uscată şi un sfert de kilogram de mazăre uscată, se spală şi se pun la muiat o noapte întreagă, în apă caldă. Dimineaţa se scurge apa şi se pun la fiert în altă apă (doar cât să fie acoperite boabele de două degete). Când începe apa să clocotească, iar lintea şi mazărea dansează deasupra, se adaugă câţiva dinţi de usturoi, curăţaţi şi tocaţi. Se lasă la foc mic până scade bine apa şi boabele se sfărâmă uşor. Se trece conţinutul oalei printr-o sită deasă - e bine şi prin maşina de tocat, dar să laşi să se răcească puţin, că altfel se decăleşte cuţitul maşinii - şi apoi se bate cu un tel, până se face fin ca o spumă. Se adaugă puţină apă rece, să se lege, sare şi piper. Unii pun puţină zeamă de lămâie, în loc de apă. Se serveşte rece, cu ulei fierbinte (în care s-a călit o ceapă sau o roşie) deasupra".
Repovestind reţetele neamului românesc
O carte de bucate se poate încheia o dată cu ultima filă, însă bucătăria unui neam, atâta vreme cât nu s-a stins ultimul crâmpei de creativitate, nu îşi va afla sfârşitul. Ca şi în alte domenii, gastronomia cunoaşte o anume ciclicitate. Într-un timp în care se caută noi resurse de hrană, iar graba cu care se învârt acele ceasornicelor cere tehnologii rapide de preparare, o nouă tendinţă îşi face loc: cea a revalorificării tezaurelor gastronomice naţionale. Asistăm la o luptă între fast-food şi slow-food, la o competiţie între bucătăria fusion şi cea păstrătoare a tradiţiilor. Cu siguranţă, în viitor, ele vor coexista. Noi ne-am adus obolul, repovestind bucătăria românească...
