Pentru Radu Anton Roman, România cea plină de eresuri şi savori era "o planetă de ghiveciuri sofisticate şi zemuri acre, de mititei şi chiftele, de musacale construite după proiecte baroce, de plachii, de telemea - cu ceapă verde şi roşii, şi pâine caldă".
Pentru el, fiecare "ţară a ţării" se definea printr-o altă inovatoare combinaţie de gusturi (credea, de altfel, că bucătăria românească nu e reprezentativă prin feluri de mâncare, ci prin gust şi combinaţii, uneori perfect armonioase, alteori delicios oximoronice).El deosebea regiunile ori chiar satele după arome şi savori, aşa cum deosebeşti o fată de alta "după legătoarea de pe cap şi după mers".
Pentru el, spre exemplu, Oltenia era "campioană absolută a fierturilor de verdeţuri, a prazului ca simbol, a zarzavaturilor şi legumelor de cultură şi de strânsură", definindu-se prin "acreli neobişnuite - aguridă, tagrin, agrişe, corcoduşe verzi" ce "însoţesc ciorbe din zeci de legume (şi orice fel de carne)" ori prin "mâncăricile încropite din ce-o fi prin grădină, cu mărar şi leuştean", care "însoţesc călătoria celui ce se încumetă prin arşiţă".
Dacă Bărăganul este al pâinii, Dobrogea e a "covrigului împletit, fierbinte de te frige la degete", şi a "paharului cu iaurt pietros (la malul mării dacă nu tai iaurtul cu cuţitul nu se cheamă că e iaurt)", pe care le consideră ("tus-două") "un fel de banalitate a dimineţilor". Despre această Românie sudică şi savuroasă este vorba şi în primul din cele şapte volume ale cărţii "Poveştile bucătăriei româneşti" - cea mai nouă ediţie, răscroită şi bogat ilustrată, a cărţii de bucate a lui Radu Anton Roman. Noua serie de cărţi marca Jurnalul Naţional - Reţete de colecţie - va debuta vineri, 16 iulie. Nu întâmplător am început cu Radu Anton Roman (antropologul culinar, "arheologul" gastronomiei noastre naţionale).
Alegerea noastră e cât se poate de firească, dată fiind şi preocuparea Jurnalului de bucătărie de a readuce în atenţie reţetele cele adevărate ale neamului. Cu ediţia 2010 a textelor culinare ale lui Radu Anton Roman - "Poveştile bucătăriei româneşti" - ne-am propus să mergem chiar mai departe: să demonstrăm că povestea lui Radu Anton Roman, povestea reţetelor şi a oamenilor pe care el i-a cunoscut - ca şi a celor care i-au citit cărţile, i-au urmărit emisiunile -, merge mai departe... Vă provocăm, dar să fiţi dvs. înşivă "povestitorii".
Până la data de 6 august aşteptăm la redacţie reţetele dvs. de familie şi poveştile lor. Acestea vor apărea în Jurnalul de bucătărie şi pe site-ul Jurnalului Naţional şi - atenţie! - cele mai bune dintre ele vor fi publicate într-un capitol special, în volumul 6 din "Poveştile bucătăriei româneşti". Cinci dintre aceste reţete şi poveşti, alese de cititori, vor obţine ca premiu câte un set complet din cartea lui Radu Anton Roman. Textele le puteţi trimite pe adresa de e-mail: retetedecolectie@jurnalul.ro sau prin poştă, pe adresa ziarului.
Citește pe Antena3.ro