x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Schimbarea

Schimbarea

01 Aug 2007   •   00:00

Incepănd cu 1 august, timp de două săptămăni, creştinii ortodocşi se află in Postul Adormirii Maicii Domnului. Tradiţia populară spune că, la inceputuri, Postul Paştilor era cu mult mai lung, avănd nouă săptămăni.

Incepănd cu 1 august, timp de două săptămăni, creştinii ortodocşi se află in Postul Adormirii Maicii Domnului. Tradiţia populară spune că, la inceputuri, Postul Paştilor era cu mult mai lung, avănd nouă săptămăni. Se pare că această perioadă de mari privaţiuni era mult prea lungă, iar la sfărşitul ei creştinii erau slăbiţi şi nu puteau duce la indeplinire toate activităţile din gospodării. Aşa se face că două săptămăni din post au fost mutate inainte de 15 august, timpul in care există o abundenţă de legume, zarzavaturi şi fructe care le dau putere gospodarilor. Ca in toate posturile, se interzice consumul cărnii, a produselor lactate şi a ouălor. Există insă şi două dezlegări la peşte. O dată la Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august) şi a doua oară chiar in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).

In aşteptarea toamnei

In calendarul popular, la 6 august, cănd este Schimbarea la Faţă a Domnului, lumea incepe să se transforme. Natura işi intoarce faţa de la vară şi aşteaptă supusă venirea toamnei. Aşa se face că de acum se răcesc apele, se ingălbenesc frunzele copacilor, se veştejesc plantele, berzele şi răndunelele işi iau zborul spre alte ţări, iar toate insectele, şerpii şi şopărlele intră in pămănt, la căldură. Orice şarpe care nu a intrat incă in pămănt trebuie să fie omorăt pe loc, căci altfel se transformă in zmeu.

Colivă de struguri

Fructele culese din livezi se duc la biserică pentru a fi sfinţite. Cei mai importanţi sunt strugurii, iar boabele sfinţite poartă numele de "colivă de struguri". Ca să fie cu noroc şi spor, prima boabă de struguri pe care o mănănci trebuie să fie precedată de formula magică: "Boabă nouă in gură veche!".

Oamenii evită să plece in călătorii, oricăt de scurte ar fi, căci s-ar putea rătăci şi nu s-ar mai intoarce acasă decăt o dată cu berzele. In schimb, femeile merg pe cămp şi culeg diverse plante de leac: muşeţel sau leuştean. Alteori se rupe o creangă cu şapte prune, căteva alune şi se lasă intr-un loc ferit, fără a umbla la ele. Se folosesc doar la nevoie, pentru a-i vindeca pe bolnavi de friguri sau de orice alte boli care vatămă trupul.

Salată de peşte

Ingrediente: o conservă de hering

in sos tomat, un porumb, o ceapă, o ţelină, un ardei gras şi unul verde,

50 g fasole verde, 50 g alune, un morcov, ghimber, ulei de măsline, sare, piper, o lămăie, mărar.

Preparare: Intr-o tigaie cu ulei incins se călesc ceapa tocată, ardeii graşi şi ţelina tăiate cubuleţe, ghimberul ras, morcovul tocat, porumbul şi fasolea verde rupte in bucăţele. Se condimentează cu sare şi piper. Pe o farfurie se aşază legumele călite, iar alături heringul scos din conservă, stropit cu sos de roşii. Se decorează cu felii de lămăie şi crenguţe de mărar.

×
Subiecte în articol: calendar gastronomic