Un muzeu pentru arta decupajului

Din China, care este ţara sa de origine, arta decupajului a pătruns în Europa în veacul al XVII-lea. Se ştie că, o sută de ani mai tîrziu, cofetarii elveţieni foloseau deja hîrtia decupată pentru a-şi prezenta delicatesele, iar scrisorile de dragoste ale tinerilor se strecurau în plicuri de hîrtie împodobite cu decupaje.

Din China, care este ţara sa de origine, arta decupajului a pătruns în Europa în veacul al XVII-lea. Se ştie că, o sută de ani mai tîrziu, cofetarii elveţieni foloseau deja hîrtia decupată pentru a-şi prezenta delicatesele, iar scrisorile de dragoste ale tinerilor se strecurau în plicuri de hîrtie împodobite cu decupaje.

Seducţia hîrtiei

În versiunea sa laică, hîrtia decupată a sedus, mai întîi, clasele superioare. Manieră plăcută de a petrece timpul şi de a reprezenta personaje din societate prin ceea ce s-a numit "arta portretului în profil", a cunoscut un mare succes în Secolul Luminilor. Ulterior, decupajul s-a democratizat. Din urban şi aristocratic el a devenit rural şi popular. La ţară, elveţienii practicau decupajul, o ocupaţie pentru desăvîrşirea căreia n-aveau nevoie decît de foarfece şi de hîrtie. A decupa hîrtia echivala cu a sparge opacitatea materiei şi a lăsa să pătrundă lumina. Este, poate, aceasta una dintre motivaţiile păstrate în subconştient de artistul popular elveţian, care-şi petrecea timpul liber creînd decupaje, mai ales în iernile lungi.

Virtuozii

La Chateau d’Oex există un muzeu al decupajelor, unde se păstrează operele a doi maeştri populari din regiunea Pays d’Enhaut, veritabili pionieri ai decupajului modern. Cel mai cunoscut este Johann Jakob Hauswirth, un simplu tăietor de lemne. El a devenit personaj legendar, în special pentru că avea mîini imense şi, pentru a putea utiliza foarfecele, l-a dotat cu nişte urechi mai mari, în care îşi introducea degetele butucănoase. Printre subiectele predilecte ale maestrului se numără urcarea vacilor la munte, balurile, vînătoarea (vezi foto). Ceea ce distinge oarecum decupajele sale de arta populară este faptul că artistul nu se repetă niciodată, nici chiar atunci cînd tratează de douăzeci de ori acelaşi subiect. Primele sale opere, datînd din 1854, sînt monocrome; după 1860, Hauswirth adoptă culoarea şi îşi diversifică tehnicile, cumulînd şi procedeul colajului. Artistul moare în 1871 la Etivaz, în cabana pe care şi-o construise singur. Dar, în acelaşi an, se naşte, la Rougemont, cel de-al doilea virtuoz al decupajului helvet, Louis Saugy, un viitor factor poştal capabil să lucreze hîrtia şi cu ochii închişi.

Hauswirth şi Saugy sînt la originea unui stil local al decupajului în Pays d’Enhaut, în care majoritatea operelor se limitează la alb-negru. Neputînd să recurgă la valori intermediare de gri, artiştii scot maximum din această constrîngere, exploatînd posibilităţile de contrast. Maniera lor de a gîndi opera se apropie oarecum de cea a gravorilor în lemn. Azi, cînd decupajul este considerat o artă tipic elveţiană, majoritatea ia ca model decupajele din Pays d’Enhaut, cele strălucit imaginate şi elaborate de Hauswirth şi Saugy. Compoziţiile lor, cel mai adesea simetrice, se organizează în registre orizontale, privilegiind, din punct de vedere iconografic, viziunea unei Elveţii idealizate, ilustrate de munţi, de vaci în transhumanţă, de cabane, de brazi şi de viaţă în aer liber.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Sub semnul cocorului

Muzeul privat din Chateau d’Oex, fondat în 1922 în casa prefectului Cottier, reprezintă memoria unei regiuni izolate mult timp între munţi. În afară de decupaje, sălile de expoziţie prezintă numeroase obiecte care fac parte din universul de valori al locuitorilor regiunii: vitralii, afişe sportive, o forjă, o spălătorie, un dormitor şi o bucătărie – cu tot ce presupuneau ele în secolul al XVIII-lea, o fromagerie de munte, veselă, unelte, clopote de vaci, farfurii, jucării, lucrături în paie sau dantele – toate se lasă privite, deopotrivă.

Elveţianul zburător

În urmă cu mai mult de două secole, fraţii Mongolfier au confecţionat primul balon zburător. El reprezintă şi azi o provocare. La Chateau d’Oex se află centrul mondial al zborurilor cu balonul. De aici a plecat medicul şi aeronautul Bertrand Picard în toate cele trei tentative ale sale de a înconjura pămîntul în balon, ultima încununată de succes, în martie 1999, după un parcurs de 47.000 km în 20 de zile. A fost cel mai lung zbor, ca distanţă şi durată, din istoria aviaţiei. La Chateau d’Oex se organizează anual, în ianuarie-februarie, un mare concurs al baloanelor zburătoare. Încălzite permanent în interior cu ajutorul unui arzător, baloanele nu pot fi controlate 100 % în timpul mersului. Dacă locul de unde decolează este întotdeauna sigur, locul aterizării e un hazard, balonul fiind urmărit de o întreagă echipă de recuperatori.

În orice nacelă se găseşte, de regulă, o rezervă de hrană sub formă proaspătă sau liofilizată, pentru orice eventualitate.

În 1897, însă, un balon suedez care încerca să atingă Polul Nord a eşuat tragic în tentativa sa, avînd la bord o cantitate excesivă de mîncare: 767 kg şi 200 litri de apă, sticle de şampanie, de Porto, de bere. Într-un moment disperat, aeronauţii au fost nevoiţi să arunce proviziile, ca lest…

Epinards - Spanac

Puneţi spanacul în apă clocotită, în care s-a adăugat sare, şi lăsaţi să fiarbă timp de 8-10 minute, fără a acoperi oala. Scurgeţi spanacul şi lăsaţi-l să se răcească, apoi presaţi-l în pumni, ca să iasă toată apa, şi tocaţi-l mărunt. Puneţi 50 g unt într-o caserolă, adăugaţi o lingură de făină şi prăjiţi-o cît să se rumenească uşor. Căliţi puţin spanacul în acest rîntaş, subţiindu-l apoi cu puţin din zeama în care a fiert spanacul, cu supă de carne sau cu lapte. Turnaţi cît lichid este nevoie ca să dea în fiert, apoi adăugaţi puţină sare, piper şi nucşoară şi mai lăsaţi să fiarbă la foc mic 10 minute. Puteţi să serviţi spanacul cu crutoane de pîine sau cu ouă fierte tari.