Casa de modă Versace va fi vândută
Casa de modă italiană Versace, una dintre puţinele rămase încă independente în această industrie, ar fi pe cale să fie vândută, a anunţat luni cotidianul Il Corriere della Sera, citând surse anonime.
Potrivit AFP, cotidianul italian afirmă că anunţul referitor la vânzarea casei Versace ar putea fi făcut "încă de marţi, întrucât Donatella Versace (director artistic şi vice-preşedintele grupului, n.r.) a convocat o şedinţă cu angajaţii în acea zi".
Printre posibilii cumpărători ai celebrei case italiene sunt evocaţi grupul de modă american Michael Kors, producătorul de pantofi Jimmy Cho şi producătorul de bijuterii Tiffany & Co.
Contactaţi de jurnaliştii de la AFP, reprezentanţii casei Versace nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestor informaţii.
Il Corriere della Sera estimează că valoarea casei Versace, al cărei sediu general se află la Milano, este de aproximativ 2 miliarde de dolari.
În prezent, casa italiană este deţinută în procent de 20% de fondul american Blackrock şi de 80% de familia Versace.
Grupul italian a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 686 de milioane de euro. Directorul său general, Jonathan Akeroyd, a declarat în luna iunie că grupul vizează să ajungă la o cifră de afaceri de 1 miliard de euro "în scurt timp".

Ştiri din .ro
Aleg apartament decomandat sau semidecomandat? Care sunt principalele diferențe dintre cele două și cum influențează aceste aspecte prețul locuinței

Top 7 mărci de cafea din București
De neratat! Jurnalul îţi oferă miercuri Ghidul complet al noilor contracte la energie electrică
Prezentatorul Burlacul, Răzvan Fodor: ”Cred în dragoste la prima vedere, dar abia de acolo începe munca!”

Minunile din Carpați. Fortăreața care-și deapănă amintirile
Turiștii israelieni vor reveni în România
In memoriam Ruxandra Garofeanu
UZPR continuă „Săptămâna Presei Românești. Pagini luminoase de istorie” (III)
Australia rămâne închisă pentru străini pe tot parcursul anului 2021
Andi Constantin este Burlacul, în curând, la Antena 1
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman lansează seria de episoade online Adela – Tot ce nu se vede pentru site-ul a1.ro
Premiera Adela se vede gratuit pe AntenaPlay
Trei motive bune pentru a lua un credit
Morphy Richards aduce în România o gamă largă de electrocasnice pentru casă și bucătărie. România este prima țară din regiune cu sucursală proprie
