Westwood, în vârstă de 81 de ani, și-a făcut un nume cu stilurile sale controversate punk și new wave în anii 1970 și a îmbrăcat cele mai mari vedete ale modei.
Marc Jacobs a spus că are inima zdrobită și că ea „nu a omis niciodată să surprindă și să șocheze”.
Aducând un omagiu vieții și muncii ei, Jacobs a scris pe Instagram: „Tu ai făcut-o prima. Întotdeauna. Stil incredibil, cu substanță, strălucitoare și plină de sens. Continui să învăț din cuvintele tale și din toate creațiile tale extraordinare.”
„Nu cred că punk s-ar fi întâmplat”, a spus și Chrissie Hynde, „fără Vivienne și Malcolm”.
Vivienne Isabel Swire s-a născut la 8 aprilie 1941 în satul Tintwhistle din Derbyshire, fiind cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei și a devenit o figură proeminentă pe scena modei în anii 1970, cu modelele ei androgine, tricourile cu mesaj şi atitudinea nonconformistă.
Părinţii, oameni simpli din clasa muncitoare, au încurajat-o în domeniul meşteşugului, ceea ce a făcut cu entuziasm. Dar au fost profund nedumeriţi de dependenţa fiicei lor de lectură, plătind-o odată pentru a-şi distruge cardul de bibliotecă.
Avea o încredere în sine de invidiat, știind dintotdeauna că este o artizană de excepţie. La liceul din Glossop, era văzută ca „un fel de campioană”. „Sincer”, a spus ea, „la vârsta de cinci ani, aş fi putut să-mi fac o pereche de pantofi”.
Era cunoscută drept o activistă implicată şi a adus pe podium cauze la care ţinea, precum schimbările climatice.
Naşa punk-ului
Supranumită „the godmother of punk”, pe lângă hainele ei, Vivienne Westwood a fost un simbol al modei, influenţând în anii 1970 şi lumea muzicii. În magazinul său de îmbrăcăminte din Londra - numit „SEX” - s-au format Sex Pistols, prima formaţie a mişcării punk britanice, sub conducerea managerului lor Malcolm McLaren, soţul lui Vivienne Westwood.
În memoriile publicate în 2014, numite pur și simplu „Vivienne Westwood”, Westwood a scris că oamenii „par încă surprinși că ai putut fi în punk și apoi și în couture, dar totul este conectat”.
„Vezi, nu este vorba despre modă”, a scris ea. „Pentru mine, este vorba despre poveste. Este vorba despre idei.”