x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Tabloul personalizat – 5 idei creative cu care impresionezi la orice ocazie

Tabloul personalizat – 5 idei creative cu care impresionezi la orice ocazie

26 Sep 2023   •   15:59
Tabloul personalizat – 5 idei creative cu care impresionezi la orice ocazie

Cauți un cadou deosebit pentru persoanele dragi ori vrei să creezi un colț aparte în locuința ta? Un tablou personalizat este o modalitate excelentă cu care poți să impresionezi la orice ocazie. Fie că este ziua de naștere a unui părinte, că se căsătorește prietena ta cea mai bună ori că vrei să iei un cadou de casă nouă unui verișor, tablourile personalizate vor fi apreciate și păstrate la loc de cinste în casa destinatarului.

Nu ai cum să dai greș cu un tablou personalizat fiindcă este potrivit pentru orice vârstă și  orice eveniment. Tot ce trebuie să faci este să alegi fotografia ori fotografiile potrivite și textul aferent, iar echipa de cadouri personalizate transformă totul într-un cadou original.

 

Îți prezentăm în continuare 5 idei creative cu care vei impresiona pe toată lumea indiferent de ocazia cu care oferi cadoul.

 

1. Tablou personalizat cu primul an de viață al copilului

 

Indiferent de eveniment – zi de naștere, Crăciun, 8 Martie, tăierea moțului ori ruperea turtei și altele, un tablou personalizat cu tematica “Primul an din viața copilului” îi va impresiona până la lacrimi pe părinți. Este un dar unic conceput special pentru cei dragi, așa că nu vei da greș cu el.

 

Ai nevoie de 12 fotografii din fiecare lună de viață a micuțului sau a micuței, de la prima lună până la împlinirea unui an. Dacă nu ai acces la multe fotografii, ia legătura cu o persoană apropiată care îți poate trimite, astfel încât să întregești colecția. Pe tablou va mai apărea numele prichindelului și faptul că reprezintă primul an din viața lui. Acest cadou imortalizează cele mai frumoase momente din primul an de viață al bebelușului, așa că este încărcat cu valoare sentimentală. 

 

2. Tablou personalizat pentru familie

 

Un tablou personalizat cu mai multe poze de familie poate fi oferit în dar unui cuplu care s-a mutat în casă nouă, partenerului de cuplu la aniversare, părinților ori bunicilor cu ocazia zilei de naștere ori a Crăciunului. De asemenea, un tablou personalizat cu poze de familie va fi o surpriză frumoasă și pentru nașii de cununie ori ai copilului.

 

Alege cele mai frumoase fotografii de familie și adună-le pe toate într-un tablou personalizat. Acesta va deveni cu siguranță unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care destinatarul le-a primit în viața lui.

 

3. Tablou personalizat „Trei mâini”

 

Încă un model de tablou personalizat care este încărcat cu emoție este dedicat tinerelor familii. După cum spune și denumirea, tabloul are în prim plan trei mâini ale membrilor familiei – mama, tatăl și copilul. Acesta este personalizat cu numele fiecărui membru scris în dreptul mâinii.

 

Tabloul cu textul „Familia noastră” va deveni o piesă de decor care va trece testul timpului, amintind mereu familiei de legătura specială dintre membri. În cazul familiilor cu mai mulți membri ori copii, se poate opta pentru un tablou cu mai multe mâini în dreptul cărora să scrie numele fiecăruia.

 

4. Tablou personalizat cu fotografie și melodia preferată


Cea mai frumoasă fotografie a voastră împreună poate fi acompaniată de melodia preferată. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, cu ajutorul unui tablou personalizat. Nu trebuie decât să alegi o fotografie în care ați ieșit minunat împreună, apoi cântecul vostru favorit ori de care vă leagă o amintire frumoasă. Titlul cântecului și solistul ori trupa vor apărea sub fotografia voastră pe tablou ca o declarație memorabilă. Prin acest gest îți poți exprima sentimentele de dragoste, recunoștință și admirație. Deși acest tip de tablou personalizat este mai potrivit în cazul cuplurilor, poate fi oferit și altor persoane dragi din viața ta precum mama, frații ori cel/cea mai bun/ă prieten/ă. Este important de menționat că produsul nu redă melodia, ci că afișează textul.

 

5. Tablou personalizat cu nume Kiss Draw

 

O idee creativă cu care îți poți surprinde partenerul de cuplu este un tablou personalizat cu nume Kiss Draw. Mai exact, este un poster de perete care arată un cuplu sărutându-se. Sub desen vor fi numele voastre și data de la care ați deschis ușa relației voastre. Simplu, dar romantic! Persoana iubită va fi cu siguranță impresionată de acest cadou personalizat. Nu mai trebuie decât să găsiți împreună locul potrivit pentru a agăța acest tablou personalizat cu numele voastre.
 

 

 Un tablou personalizat este un cadou la care nu multe persoane se așteaptă, așa că surpriza va fi și mai mare. Mai mult de atât, este durabil în timp, ușor de întreținut și va rămâne mereu o amintire valoroasă.

×